Organizaţia „Salvaţi Copiii” a trimis, ieri, o scrisoare Ministerului Educaţiei, pentru a semnala numărul din ce în ce mai mare de abuzuri înregistrate asupra copiilor diagnosticaţi cu ADHD în grădiniţe şi şcoli. Din cazurile aduse în atenţia specialiştilor “Salvaţi Copiii” reiese că, într-un număr îngrijorător de mare de grădiniţe şi şcoli generale, sunt exercitate presiuni asupra familiilor în care copilul are un astfel de diagnostic, în vederea excluderii acestuia din colectivul de elevi şi mutării lui într-o altă unitate. Reprezentanţii organizaţiei mai spun că în grupele sau clasele în care sunt integraţi aceşti copii sunt utilizate tehnici şi metode disciplinare care pot genera efecte negative asupra dezvoltării psihosociale a acestora (sancţiuni de genul mustrare în faţa clasei, eliminarea de la cursuri pentru 3-5 zile, care deşi sunt statuate în Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, reprezintă forme de abuz emoţional cu consecinţe negative pentru evoluţia psihologică şi socială a elevilor). “Aceste tipuri de acţiuni pot întări comportamentul negativ al copilului, pot genera abandonarea şcolii şi scăderea performanţelor şcolare şi pot afecta dezvoltarea psihologică şi socială a copilului”, a declarat preşedinte executiv al organizaţiei, Gabriela Alexandrescu. În scrisoarea trimisă Ministrului Educaţiei, “Salvaţi Copiii” solicită transmiterea către Inspectoratele Şcolare judeţene a unei adrese în care sa fie specificată necesitatea menţinerii copiilor diagnosticaţi cu ADHD în colectivele în care sunt integraţi şi crearea de contexte educaţionale optime în care potenţialul acestor copii să fie valorificat iar nevoile lor corespunzător adresate. Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii 220.000 de copii români ar putea fi diagnosticaţi cu ADHD (5% din numărul total de copii).