Programul “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2008”, demarat săptămîna trecută, la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a continuat ieri cu excursia la Constanţa a copiilor din comunele Albeşti şi Tuzla. Prin intermediul acestui program finanţat de CJC, peste 4.000 de copii din zona rurală a judeţului beneficiază, pînă la sfîrşitul lunii august, de excursii gratuite la Constanţa, unde vizitează Acvariul, Delfinariul, Aqua Magic, circul Circo Aquatico şi Telegondola. Copiii din cele două comune sosiţi, ieri, în reşedinţa de judeţ, au avut prilejul să se cunoască şi să se împrietenească, ceea ce s-a şi întîmplat. Mulţi dintre ei nu au trecut graniţele comunei pînă acum, cu atît mai puţin să ajungă să viziteze obiectivele incluse în program. “Tot ce am văzut pînă acum a fost foarte frumos. Mi-au plăcut foarte mult peştii aceia mici de la Acvariu. Mi-aş dori să am şi eu acasă un acvariu în care să am cîţiva peştişori. De asemenea, plimbarea cu telegondola a fost minunată“, a spus Janina Elena Micu, de 10 ani, din localitatea Arsa, comuna Albeşti. “Este o acţiune benefică pentru copiii din localităţile noastre pentru că nu au de prea multe ori ocazia să meargă la Delfinariu, Aqua Magic sau la circ. Am mai făcut şi noi acţiuni similare, dar nu de o aşa amploare“, a declarat, la rîndul său, primarul comunei Tuzla, Constantin Micu. La Acvariu, amintindu-şi de cele învăţate la orele de biologie, copiii au recunoscut anumite specii de peşti fără a consulta explicaţiile înscrise pe tăbliţele situate deasupra fiecărui acvariu. “Mi-a plăcut foarte mult la Acvariu şi la Delfinariu. Am văzut numeroase specii de peşti despre care ştiam numai de la orele de biologie. Parcul de distracţii Aqua Magic m-a impresionat cu toboganele pe care le are“, a spus Caşim Beican, de 14 ani, din Tuzla. Programul “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2008” continuă.