Copii lăsaţi în grija rudelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Românii îşi caută viitorul în străinătate

Copii lăsaţi în grija rudelor

Social 30 Octombrie 2012 / 00:00 377 accesări

Prin deciziile luate de fosta guvernare, piaţa muncii din România s-a transformat într-o adevărată junglă, în care tot mai puţin români reuşesc să supravieţuiască: locuri de muncă puţine, lipsa siguranţei la locul de muncă, salarii care abia asigură un nivel minim de trai, sunt doar câteva dintre „cadourile” lăsate de pedelişti românilor. Prin urmare, nu este de mirare că, în fiecare an, tot mai mulţi români aleg să-şi încerce norocul în alte ţări, în speranţa unui câştig mai bun, care să le permită să-şi întreţină familia. Cei care au de suferit cel mai mult sunt copiii, care rămân fie în grija unui singur părinte (în cel mai fericit caz), fie la rude, fie ajung în centrele de plasament. Potrivit datelor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, la nivelul judeţului nostru, la sfârşitul trimestrului II al anului în curs, erau 3.726 de copii care aveau unul sau amândoi părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Dintre aceştia, 2.419 se puteau considera un pic mai norocoşi decât restul, având un singur părinte plecat din ţară. Nu acelaşi lucru se poate spune despre cei 794 de copii care au amândoi părinţii plecaţi, sau despre cei 405 copii cu părinte unic care a fost obligat să plece de lângă ei pentru a-şi găsi un loc de muncă. Potrivit reprezentanţilor DGASPC, cei mai mulţi părinţi care, împinşi de sărăcie, îşi caută salvarea pe meleaguri străine, provin din mediul rural.

FAŢĂ DE ANII TRECUŢI, NUMĂRUL COPIILOR CARE AU AJUNS ÎN CENTRE DE PLASAMENT DUPĂ CE PĂRINŢII LE-AU PLECAT DIN ŢARĂ A SCĂZUT SEMNIFICATIV, AJUNGÂND LA DOI, FAŢĂ DE 13, ÎN AL DOILEA TRIMESTRU AL ANULUI TRECUT.

„Familiile în grija cărora au fost lăsaţi copiii sunt monitorizate de serviciile de asistenţă socială din cadrul primăriilor, ceea ce a redus considerabil numărul de cazuri în care este nevoie de instituţionalizarea copiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt din cadrul DGASPC, Roxana Onea. În ceea ce priveşte anii trecuţi, numărul copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în afara ţării a crescut (3.698 în al doilea trimestru al anului 2011 şi 3.370 în aceeaşi perioadă a anului 2010). „A existat o perioadă, în primul trimestru al anului 2010, când numărul copiilor cu părinţi plecaţi a scăzut, ajungând de la 3.000 în 2009, la 2.377. Acest lucru s-a datorat crizei economice care a redus numărul locurilor de muncă inclusiv peste hotare. Fenomenul a durat, însă, foarte puţin, în al doilea trimestru al anului 2010 cifra ajungând la 3.370”, a mai spus purtătorul de cuvânt al DGASPC. Ea a explicat că, în ciuda faptului că şi piaţa muncii din afară a fost afectată de criză, lipsa acută de locuri de muncă şi condiţiile grele de trai din ţară i-au îndemnat pe români să continue să caute un job sigur şi bine plătit în alte state.



12