Peste 400 de copii au fost părăsiţi, în primele trei luni ale anului, în maternităţi sau alte unităţi sanitare, în 129 de cazuri reuşindu-se reintegrarea în familie, potrivit Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. În total, 414 copii au fost părăsiţi în maternităţi şi în alte unităţi sanitare în perioada ianuarie - martie 2011. Dintre aceştia, 274 au fost abandonaţi în maternităţi, 115 în secţii de pediatrie şi 25 în alte secţii de spital. Din cei 414 copii abandonaţi în unităţi sanitare, 341 au fost externaţi. Astfel, 129 s-au putut reîntoarce în familie, zece au fost plasaţi la o familie sau persoană, 153 au ajuns la asistenţi maternali, 23 au fost trimişi în centre de plasament, zece plasaţi în centre de primire în regim de urgenţă şi 16 în alte situaţii. În sistemul de protecţie a copilului, la nivel naţional, sunt 64.828 de minori, 19.858 la asistenţi maternali, 19.305 în servicii rezidenţiale publice, 17.760 la rude de până la gradul IV, 3.963 în servicii rezidenţiale private şi 3.942 la alte familii sau persoane. Şi la Constanţa numărul copiilor părăsiţi a fost unul însemnat, numai în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa fiind semnalaţi în primele luni ale anului peste zece copii lăsaţi de mame pe capul cadrelor medicale.