Și în această toamnă, în cadrul programului educațional „Școala Altfel”, CFR Călători vine în întâmpinarea copiilor și cadrelor didactice care doresc să cunoască domeniul feroviar. Pentru o zi, copiii pot înlocui ghiozdanele și caietele cu compostorul ...
Un periplu al inspectorilor Protecției Consumatorilor Constanța prin grădinițele cu program prelungit a scos la iveală o serie de probleme legate de alcătuirea meniurilor micuților. Pe scurt, acestora li se dă mâncare puțină și subcalorică, fiindu-le afectată, pe termen lung, dezvoltarea fizică și ...
Unii sunt atât de ahtiați după bani, încât ar fi în stare să își sacrifice copiii. Este și cazul celor mai mulți cerșetori, care își folosesc progeniturile pentru a stârni mila oamenilor. Cu cât sunt copiii mai mici și mai mulți, cu atât ...
Risipa alimentelor și mâncatul în exces se pot constitui în două cauze principale ale malnutriției, sărăciei și , în cele din urmă, foametei. Consumăm mult, mâncăm prost și aruncăm și mai mult. Parcă nimic nu poate întrerupe acest cerc vicios care ne aduce doar ...
Isteria socială legată de nevaccinarea copiilor a dus, evident, la consecințe dramatice. Numărul copiilor care au contractat o boală contagioasă a crescut alarmant, dar mai grav este că s-au înregistrat și decese. Cea mai în „vogă“ boală contagioasă este, se pare, rujeola. Rujeola ...
Un groaznic accident rutier s-a produs sâmbătă, în jurul orei 18:00, pe DN 2 E,între Cornu Luncii şi Rădăşeni. Pe porţiunea lungă, în linie dreaptă, recent reabilitată, două autoturisme, în care se aflau în total nouă oameni, pur şi simplu s-au zdrobit unul de altul. Un ...
În două județe din țară, Brașov și Cluj, se poate spune că se confruntă cu o avalanșă de cazuri de rujeolă. În săptămâna 9 - 13 octombrie, au fost semnalate 40 de cazuri de rujeolă în Brașov, aici numărul total de cazuri de la începutul epidemiei ajungând la 753, iar ...
Un studiu al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) - dat publicității cu ocazia Zilei mondiale împotriva obezității, marcată la 11 octombrie - arată o situație îngrijorătoare; numărul copiilor obezi la nivel mondial a crescut de zece ori în ultimii 40 de ani, ajungând la 124 de ...
Casa Experimentelor a adaptat aparatele care generează fenomene ştiinţifice şi pentru persoanele cu deficienţe de auz şi văz, prin introducerea unor tablete, care conţin fişiere audio şi video special concepute pentru nevoile lor, potrivit reprezentanţilor asociaţiei. „Prin acest proiect, aceşti ...
Populaţia României a continuat scăderea din cauze demografice, însă declinul s-a atenuat în august, când s-au pierdut 343 locuitori, cu 84,1% mai puţini decât în perioada similară a anului trecut, în special ca urmare a creşterii natalităţii, arată datele publicate ...
La trei luni după venirea pe lume a primului lor copil, în zilele libere ale partenerilor de viață, de cele mai multe ori bărbații se relaxau în timp ce femeile se ocupau de gospodărie sau de creșterea bebelușilor, se arată în concluziile unui studiu publicat recent, considerat o premieră ...
Imunizarea gravidelor contra tusei convulsive ar putea preveni 9 din 10 cazuri la sugari, sugerează un studiu realizat recent în Statele Unite, citat de Reuters. Bacteria Bordetella pertussis cauzează tuse convulsivă, o infecție respiratorie cu potențial letal al cărei nume provine de la simptomele pe care ...
Schimbările bruște de temperatură se pare că au avut efect asupra populației. Nu mai puțin de 31 de persoane s-au prezentat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (SCBI) din Constanța cu afecțiuni respiratorii numai în perioada 2 - 8 octombrie, potrivit unității sanitare. Dintre acestea, 19 persoane ...
Dezvoltarea și educația copiilor noștri au devenit unele din prioritățile vieții noastre, balansând într-o utilă măsură jobul și hobby-urile. Cu toate acestea, în opinia psihologului Alexandru Pleșea, educația primită în școală, acasă și pe stradă reușește să le dezvolte ...
Aşa cum v-am obişnuit, în fiecare săptămână, vă prezentăm programul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare”. În perioada 9 - 15 octombrie 2017, celebrul teatru a programat două spectacole: Miercuri, 11.10.2017, ora 10.00, „Rățușca cea urâtă” ...
Activitățile extrașcolare pot fi o modalitate bună de petrecere a timpului liber, pentru că acestea dezvoltă interese, sprijină talente şi stimulează creativitatea. În plus, copiii îşi fac prieteni noi şi învaţă despre ei înşişi. Avantajele activităţilor în afara casei nu ...