Copiii cu autism au sărbătorit de ziua lor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Copiii cu autism au sărbătorit de ziua lor

Justiție 02 Iunie 2010 / 00:00 457 accesări

Beneficiarii Centrului de Zi pentru Copiii cu Autism (CZCA) Constanţa, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, au sărbătorit, ieri, Ziua Internaţională a Copilului. Pentru ca această zi să nu treacă neobservată în rândul micuţilor, conducerea CZCA a organizat o serie de activităţi care au avut loc în curtea instituţiei. Astfel, cei 30 de copii din cadrul Centrului, au cântat, s-au jucat şi au recitat poezii, spre încântarea părinţilor prezenţi la manifestare. De asemenea, în cadrul acţiunii de ieri, copiii au efectuat exerciţii de coordonare cu grupul, de cordonare oculo – motorie, de executare a unor serii de mişcări într-o secvenţă prestabilită şi de socializare cu părinţii prezenţi la serbare. De asemenea, micuţii au avut parte şi de un picnic. „Scopul urmărit prin aceste activităţi a fost acela de a dezvolta beneficiarilor centrului capacitatea de a se deplasa în şir ordonat, de a se opri la indicaţie, de a desfăşura un scurt program artistic şi de a socializa cu adulţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPV, Roxana Onea.



12