Copiii cu deficit de atenţie nu trebuie marginalizaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Copiii cu deficit de atenţie nu trebuie marginalizaţi

Social 04 Octombrie 2008 / 00:00 2697 accesări

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Constanţa a găzduit, vineri, o dezbatere pe tema „Locul copilului cu ADHD în sistemul de învăţămînt”. La manifestare au participat profesori de sprijin (al căror rol este de a adapta programa şcolară pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale şi de a media relaţia acestora cu profesorii), reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, psihologi şcolari şi reprezentanţi ai CJRAE. „Copiii cu ADHD (tulburare hiperkinetică cu deficit de atenţie) nu sînt retardaţi mintal. Ei au o tulburare neurobiologică care interferează cu dezvoltarea şi comportamentul. De asemenea, ei nu sînt needucaţi sau obraznici, ci acţionează în modul în care o fac din cauza dezechilibrului biochimic din creierul lor”, a declarat directorul CJRAE, psiholog Rodica Constantin. Din păcate, din cauza comportamentului hiperactiv, de cele mai multe ori, copiii cu ADHD sînt marginalizaţi. „Ne-am confruntat de multe ori cu cereri venite din partea unor părinţi care doreau ca micuţii cu ADHD (consideraţi copii problemă pentru că deranjau ora) să fie mutaţi din clasă şi să fie duşi la o şcoală specializată. O soluţie pentru menţinerea acestor copii în învăţămîntul de masă ar fi crearea unor clase speciale, cu un număr mai mic de copii şi formarea unor cadre didactice dispuse să lucreze şi cu micuţii cu ADHD”, a declarat şeful Serviciului de Evaluare Complexă din cadrul DGASPC, psihopedagog Roxana Onea. Indiferent de măsurile luate de instituţiile abilitate să apere drepturile acestor copii, principala problemă o reprezintă comunitatea. „Este nevoie de formare în rîndul cadrelor didactice, dar trebuie să informăm şi comunitatea că aceşti copii nu sînt o problemă şi că ei trebuie acceptaţi”, a mai declarat directorul CJRAE, Rodica Constantin.



12