Nu e uşor să faci parte din categoria copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES): fie cu sindrom Down, cu tulburări din spectrul autist sau alt gen de dizabilităţi! Ei sunt cei care suferă cel mai mult din cauza nepăsării şi a indiferenţei cu care sunt trataţi de o parte dintre cei din jurul lor, de societate în general. Românii au mare nevoie să fie educaţi în spiritul înţelegerii şi ajutorării copiilor cu CES, dar şi tratării lor asemeni celorlalţi copii. Tocmai pentru egalizarea şanselor a apărut, în 2008, o competiţie sportivă pro-integrare, „Campionii speciali”, care a fost iniţiată de Liceul Tehnologic Special nr. 3 din Bucureşti. Până în prezent, sute de copii cu nevoi speciale, care nu au acces la sportul de performanţă din cauza lipsei de recunoaştere a potenţialului lor, au avut ocazia să-şi etaleze calităţile sportive de-a lungul competiţiilor. Ei au putut participa la numeroase probe sportive: atletism, fotbal, şah, tenis de masă şi, în funcţie de preferinţe şi de problemele medicale, la o probă la alegere (step aerobic, dans sportiv, pantomimă, teatru, poezie, muzică, un program de dans folcloric sau modern, de societate).
190 DE COPII CU NEVOI SPECIALE Pentru prima dată, şi Constanţa a găzduit, vineri, o ediţie a competiţiei „Campionii speciali”, ce a fost organizată de Centrul de Excelenţă în Mediere şi Educaţie - Lumina, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (UOC). Competiţia a avut loc la Baza Sportivă a UOC şi a găzduit peste 190 de copii cu dizabilităţi, dintre care 63 de la centrele educaţionale speciale din Constanţa (Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Delfinul”, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Maria Montessori”, Centrul pentru Educaţie Incluzivă „Albatros” şi Centrul de Zi Agigea) şi restul de la Liceul Tehnologic Special nr. 3 din Bucureşti. La derularea competiţiilor, copiii au fost ghidaţi de profesori, de 60 de studenţi voluntari de la Facultatea de Educaţie Fizică, dar şi de zeci de elevi voluntari de la Liceul Teoretic „Decebal” şi de la Colegiul Pedagogic „C-tin Brătescu”. Copiii s-au descurcat de minune la toate probele sportive. De exemplu, la proba de cros, pe primul loc s-a clasat Gabi, iar pe locul II Constantin, ambii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Delfinul”, cu deficienţă mintală moderată. „Îmi place mult să alerg”, a spus Constantin, după ce a primit medalie şi diplomă pentru performanţa sa. Organizatorii spun că iniţiativa şi-a atins scopul şi speră ca şi anul viitor să fie organizată o astfel de manifestare. Preşedintele Centrului de Excelenţă în Mediere şi Educaţie - Lumina, Simona Valentina Mălescu, a declarat că şi în sufletele copiilor cu CES se pot ascunde campioni. La rândul său, inspectorul general şcolar din cadrul ISJ, prof. Răducu Popescu, a declarat că acest concurs sportiv are reguli simple şi accesibile pentru copii, pentru a-i ajuta la dezvoltarea şi integrarea lor în şcoală şi societate.