Cei 15 copii de la şcoala din Piatra şi de la grădiniţa din Palazu Mic, din judeţul Constanţa, internaţi cu toxiinfecţie alimentară, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce au mâncat produse primite în cadrul programului „Cornul şi Laptele”, au fost externaţi ieri. Potrivit directorului adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, dr. Mihaela Dinisov, copiii, cu vârste cuprinse între şase şi zece ani, care au ajuns la spital, vineri seară, cu stare toxică, cefalee, greţuri, ameţeli, vărsături, diaree, dureri abdominale şi febră, se simt bine, iar spitalizarea lor nu mai este necesară. “După tratamentul instituit de urgenţă, starea generală a copiilor s-a ameliorat considerabil, iar în prezent se simt bine. De altfel, starea lor nu a fost gravă de la bun început, unii dintre ei chiar au refuzat internarea”, a declarat dr. Mihaela Dinisov. Analizele probelor prelevate de la copii sunt în lucru, iar rezultatele vor fi făcute publice în câteva zile, potrivit reprezentanţilor DSPJ. Cele două unităţi de învăţământ sunt aprovizionate cu lapte de la o firmă din Mureş şi de la una din Brăila. Reprezentanţii DSP Constanţa au luat probe din laptele consumat de copii şi au declanşat o anchetă în acest caz.
• VETERINARI, LA CONTROL • Veterinarii au pus sub sechestru sanitar veterinar 66 pungi lapte UHT - lot nr. 317, cu sigiliul nr. 13844, care s-au aflat în stoc la ora controlului. Veterinarii au întreprins. în data de 21 noiembrie. un control şi la depozitul aparţinând SC „Dobre şi Fiii” SRL distribuitor conform Programului “Laptele şi Cornul”. S-a constatat că toate produsele, respectiv lapte, iaurt şi biscuiţi, erau depozitate în condiţii corespunzătoare şi însoţite de declaraţii de conformitate. Toate produsele livrate către şcoli şi grădiniţe erau însoţite de declaraţii de conformitate şi avize de însoţire a mărfii unde erau menţionate loturile, sortimentele şi cantităţile produselor, se arată într-un comunicat al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa.