Copiii din Aliman şi Topalu, fascinaţi de delfini şi tobogane

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Spectacole pentru copii - Caravana Estival 2011“

Copiii din Aliman şi Topalu, fascinaţi de delfini şi tobogane

Administrație 05 Iulie 2011 / 00:00 738 accesări

DELFINII, ATRACŢIA NUMĂRUL 1 Bucurie mare în rândul copiilor din două localităţi din mediul rural. 150 de copii din comunele Topalu şi Aliman au ajuns, ieri, la Constanţa, prin programul „Spectacole pentru copii - Caravana Estival 2011“, demarat la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu şi derulat în colaborare cu Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (CMSN), Aqua Magic şi SC Telegondola SA. Pentru al cincilea an la rând obiectivele turistice au fost asaltate de copiii din cele două localităţi, care au fost încântaţi peste măsură de excursia organizată pentru ei la Constanţa. „Mă bucur foarte mult că mă aflu aici. Nu am mai fost alături de colegii mei în aceste locuri şi este foarte plăcut să avem experienţe comune. Mi-a plăcut foarte mult spectacolul oferit de delfini, care s-au jucat foarte frumos. Spectacolul a fost diferit faţă de ce am văzut eu anul trecut când abia ajunseseră din China. Acum salturile au fost mult mai înalte şi au dansat mult mai frumos“, a declarat Andreea Sivriu, de 10 ani, din satul Dunăreni, localitate arondată comunei Aliman.

MOMENTE UNICE LA AQUA MAGIC Plimbarea cu telegondola şi orele petrecute în parcul acvatic de distracţii Aqua Magic au reprezentat momente unice pentru copiii, care s-au declarat entuziasmaţi de toboganele cu apă, piscina sau râul pe care se puteau plimba pe un colac. „Unii dintre copii nu au mai luat parte la program şi sunt foarte încântaţi. Este un prilej bun pentru ei să ajungă la obiectivele turistice pentru că mulţi abia dacă ies din localitate, aşa că nu mai putem vorbi despre plimbări cu telegondola sau de o zi petrecutîă în Aqua Magic“, a declarat un profesor al şcolii din comuna Aliman.



12