Copiii din Covasna, pentru prima dată la Delfinariu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cu sprijinul CJC

Copiii din Covasna, pentru prima dată la Delfinariu

Social 26 Iunie 2013 / 00:00 1485 accesări

CADOUL VISAT Delfinariul a fost luat cu asalt, ieri, de cei 200 de copii din Covasna sosiţi, vineri, la mare, prin programul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) „Spectacole pentru copii - Constanţa Estival 2012“. CJC a venit, pentru al treilea an la rând, în sprijinul elevilor din judeţul Covasna, asigurându-le o vacanţă gratuită de o săptămână la malul mării. Elevii care au ajuns la Constanţa învaţă la şcolile cu predare în limba română din Covasna. La fel ca în primii doi ani, şi anul acesta, aproximativ 800 de copii vor profita din plin de bucuriile şi distracţiile pe care le oferă litoralul românesc, iar lor li se vor adăuga alţi 800 din judeţul Harghita. Cei 200 de elevi care au ajuns vineri la Constanţa au fost cazaţi la tabăra de copii Delfinul de la Năvodari, unde vor rămâne până mâine. Dincolo de plaja ce este în permanenţă la dispoziţia lor, pentru tineri vor fi organizate spectacole de teatru, proiecţii de film şi chiar petreceri în aer liber. În plus, ieri, copiii au vizitat secţiile Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii şi muzeele din Constanţa.

AMBIŢII PENTRU ANUL VIITOR Vacanţa pe litoral a fost cel mai frumos cadou pe care îl puteau primi elevii. Mai ales că, pe lângă vizita pe litoral, ei au avut parte şi de excursii la principalele obiective turistice, la care nici nu visau să ajungă. „Este prima dată când am venit aici şi mă bucur foarte mult, pentru că îmi doream să ajung la mare. Spectacolul delfinilor a fost minunat. Nu văzusem delfini decât la televizor. Anul viitor, dacă voi învăţa foarte bine, poate voi avea şansa să revin la mare. Părinţii mei nu ar fi avut posibilitatea de a veni cu mine la mare şi le mulţumesc celor care s-au gândit la noi“, a declarat Cosmin Dragomir, de 14 ani, din comuna Sita Buzăului, judeţul Covasna. Amintim că de vizita la Constanţa au beneficiat copiii din judeţul Covasna care au învăţat foarte bine, dar şi cei care provin din familii cu posibilităţi materiale reduse. Grupul sosit vineri la mare este primul din cele zece serii ce urmează a ajunge pe litoralul românesc. Vineri este aşteptat la Constanţa un alt grup de 200 de elevi, tot din Covasna.



12