Alţi 150 de copii din mediul rural au petrecut, ieri, câteva ore de relaxare în Constanţa, vizitând cele mai importante obiective incluse în programul „Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2011”. Demarat la mijlocul lunii iunie şi organizat pentru al cincilea an consecutiv de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), programul aduce la Constanţa aproximativ 7.000 de copii din zona rurală a judeţului, oferindu-le spectacole gratuite la Delfinariu, Microrezervaţie, clipe de distracţie la Aqua Magic şi plimbări cu telegondola. Ieri, a venit rândul elevilor de la unităţile de învăţământ din Negru Vodă să viziteze gratuit Constanţa şi să ia parte la distracţiile oferite de instituţiile partenere în program. O parte din copiii veniţi de la Negru Vodă spun că au mai ajuns la Aqua Magic şi ştiu deja că aici se distrează foarte bine. Ar veni în fiecare zi să se dea în tobogane şi să se bălăcească în apă. Pe de altă parte, majoritatea copiilor care provin din mediul rural nu au mai avut ocazia să ajungă nici măcar în Constanţa până acum, cu atât mai puţin la obiectivele turistice cuprinse în program.