Copiii din Saraiu şi Pantelimon, în excursie la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Program CJC

Copiii din Saraiu şi Pantelimon, în excursie la Constanţa

Administrație 03 Iulie 2010 / 00:00 1478 accesări

Programul “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2010”, iniţiat de către preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a continuat, ieri, cu copiii din comunele Saraiu şi Pantelimon. “Am fost foarte nerăbdător să vin în această excursie. Mi-a plăcut mult la Acvariu, unde am văzut mulţi peşti, dar mai ales la Aqua Magic, unde nu mai fusesem niciodată până acum”, a spus Elena Martinescu, o fetiţă de 13 ani din Pantelimon. La fel de încântaţi de excursie au fost toţi copiii, care le-au spus cadrelor didactice însoţitoare că abia aşteaptă să revină la Constanţa. Conform protocolului semnat de CJC cu celelalte instituţii şi societăţi comerciale implicate în program - Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, SC Aqualand SA Constanţa şi Circul Magnifico, vizitele grupurilor de copii au loc în zilele de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri ale fiecărei săptămâni. De ieri, copiii au ocazia să se plimbe şi cu telegondola, la fel cum s-a întâmplat şi în anii trecuţi. Pentru a se asigura că cei mici vor avea, în timpul excursiei, toate condiţiile necesare pentru a se simţi cât mai bine, reprezentanţii CJC le-au asigurat o masă şi băuturi răcoritoare. În plus, pentru a-şi aminti de obiectivele turistice pe care le-au vizitat în excursie, copiii au primit de la CJC tricouri cu însemnele programului.



12