Sute de organizaţii şi mii de copii din 40 de ţări participante la activitatea "Internet Safer Day" au aniversat, ieri, cea de-a patra ediţie a manifestării. Desfăşurată sub patronajul Comisarului European pentru Societatea Informaţională, Viviane Reding, “Safer Internet Day” 2007 este “blog-maratonul” mondial a cărui temă principală este, anul acesta, „trecerea graniţelor” geografice cu ajutorul Internetului. Potrivit organizatorilor, într-o societate globalizată trecerea virtuală a graniţelor geografice naţionale ne aduce un plus de informaţie şi de libertate. Elevi din toată lumea au lucrat în echipă, folosind tehnologia pentru a trece graniţele geografice, participînd, în acelaşi timp, la o competiţie care combină utilizarea în scop educativ a tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiei şi creşterea gradului de conştientizare a riscurilor utilizării Internetului şi telefoniei mobile. Proiectele realizate au fost publicate online şi vor fi premiate.
Ziua “Internet Safer” este organizată în cadrul programului “Safer Internet Plus”. Acest program este derulat pe perioada a patru ani (2005-2008) cu un buget de 45 milioane euro şi este destinat combaterii conţinutului ilegal şi dăunător, disponibil pe Internet. Acest nou program acoperă şi alte domenii, cum ar fi materialele video şi se axează pe lupta împotriva rasismului şi a spam-ului, adresîndu-se cu precădere utilizatorilor finali: părinţi, educatori şi copii. Programul are patru componente: combaterea conţinutului ilegal, combaterea conţinutului nesolicitat şi dăunător (inclusiv “spam”), promovarea unui mediu mai sigur şi îmbunătăţirea conştientizării populaţiei privind acest domeniu.