Potrivit unui proiect de lege iniţiat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT), din 2008, copiii funcţionarilor români angajaţi la instituţiile europene pot studia gratuit în instituţiile de învăţămînt din spaţiul Uniunii Europene, cu cadre didactice din România. Actul normativ a fost aprobat, marţi (28 august 2007 - n.r.), în şedinţa de Guvern şi prevede ca România să adere la Convenţia privind definirea statutului Şcolilor Europene. Potrivit reprezentanţilor MECT, în funcţie de numărul elevilor români înscrişi în aceste şcoli, se vor crea secţii lingvistice în limba română şi vor fi detaşaţi profesori pe baza unui contract încheiat pe o perioadă de maximum nouă ani. România va asigura 24 de educatoare şi învăţători şi 30 de profesori. În fiecare Şcoală Europeană, procesul de instruire cuprinde trei cicluri şi anume preşcolar, primar (cinci ani) şi secundar (şapte ani). Fiecare ţară are dreptul la propria secţie lingvistică, dacă se întruneşte numărul necesar de elevi. Elevii se pot înscrie la secţiile lingvistice deja existente sau la secţia naţională. Programele sînt comune pentru toate secţiile, cu excepţia limbii materne. Ciclul secundar se finalizează cu bacalaureat european, recunoscut în toate statele membre, precum şi în Elveţia şi Statele Unite ale Americii. Convenţia privind definirea statutului Şcolilor Europene a fost semnată la Luxemburg, la 21 iunie 1994 şi a intrat în vigoare la 1 octombrie 2002. Documentul stipulează că Şcolile Europene sînt instituţii de învăţămînt create prin acordul statelor membre ale convenţiei, în oraşe europene în care există instituţii comunitare. 14 astfel de şcoli au fost înfiinţate pînă în prezent şi sînt repartizate în Italia, Belgia, Germania, Olanda, Spania, Marea Britanie şi Luxemburg.