Copiii medaliați la lupte, premiați de Centrul Social ”Sf. Mina” din Mangalia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proveniți din familii cu probleme. Își desfășoară antrenamentele la Brașov

Copiii medaliați la lupte, premiați de Centrul Social ”Sf. Mina” din Mangalia

Social 10 Ianuarie 2015 / 00:00 668 accesări

A devenit o tradiție ca tot mai multe biserici să se implice în ajutorarea persoanelor aflate în dificultate. Numai în județul Constanța avem 12 cantine sociale, atât pentru bătrâni, cât și pentru tineri, un așezământ social pentru copii și tineri (”Samarineanul milostiv” din Constanța), dar și numeroase proiecte caritabile organizate de biserici, precum și proiecte europene în care Arhiepiscopia Tomisului este implicată ca partener. Un bun exemplu de urmat în acest sens îl constituie cel al Bisericii ”Sf. Mina” din Mangalia, al cărei preot-paroh este părintele Vasile Cîrlan. Acolo funcționează, încă de anul trecut, o cantină socială, unde tinerii proveniți din familii aflate în dificultate mânâncă hrană caldă de patru ori pe săptămână. Pe lângă faptul că li se astâmpără foamea, tinerii desfășoară activități de socializare și sunt ajutați la teme de către angajații și voluntarii centrului social. Mai mult, li se acordă șansa să viziteze locuri la care mulți dintre ei nici nu îndrăznesc să viseze.

ANTRENAMENTE, SCHI ȘI DRUMEȚII

Chiar zilele acestea, 40 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 6 și 19 ani participă la o tabără gratuită organizată de Protoieria ”Callatis”, fiind însoțiți de patru adulți, printre care și un profesor de lupte și o asistentă. De sâmbătă, 3 ianuarie, și până duminică, 11 ianuarie, tinerii vor avea parte de nouă zile de recreere, într-un cadru relaxant, cu aer curat și peisaje de vis. Este vorba de o tabără organizată în județul Brașov, la Sâmbăta de Sus. Potrivit parohului bisericii, majoritatea copiilor sunt campioni naționali la lupte libere, proveniți din familii cu probleme. Iar pentru că este o tabără organizată special pentru ei, tinerii își vor petrece zilele exact așa cum își doresc: cu multe antrenamente și jocuri sportive, schi şi drumeţii, precum şi alte activităţi artistice. 

CAMPIOANĂ LA 11 ANI, SE LUPTĂ CU SĂRĂCIA

Printre cei 40 de copii se află și Ana Maria. La doar 11 ani, fetița este campioană la lupte, însă mai are de dus o bătălie - cea cu sărăcia și cu grijile vieții. Fata mai are un frate bolnav, care are nevoie de dializă. Mama este singura care are grijă de cei doi copii, pentru că tatăl i-a părăsit în urmă cu mai mult timp. Cei trei locuiesc cu chirie într-o căsuță, în localitatea 2 Mai, însă riscă să ajungă pe drumuri. Pentru copiii ca ea, Centrul Social ”Sf. Mina” din Mangalia a mai organizat astfel de tabere, iar inițiativele vor continua. Și în această vară, o altă tabără este programată, de data asta pentru copiii cu rezultate bune la învățătură, care vor merge la Vatra Dornei. ”Protoieria Mangaliei dispune de un fond social, la care contribuie enoriașii. Din acest fond sunt sprijiniți în special copiii”, a spus consilierul social al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Vasile Rusnac.



12