„Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa!”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa!”

Justiție 19 August 2010 / 00:00 577 accesări

Radio Vacanţa şi World Vision - Biroul Zonal Constanţa au demarat în această vară campania estivală „Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa!”. Treizeci de voluntari World Vision şi echipa Radio Vacanţa au participat activ la buna desfăşurare a concursurilor organizate săptămânal, în weekend, în faţa sediului Radio Vacanţa. Peste 400 de copii şi 50 de familii au participat la jocuri şi concursuri dintre cele mai năstruşnice şi amuzante cu putinţă, fiind premiaţi pentru curajul de care au dat dovadă şi implicarea lor cu obiecte utile în sezonul estival: colaci, vestuţe de salvare, mingi gonflabile, morişti de vânt, zmeie, loţiuni de protecţie solară, rogojini de plajă, produse cosmetice şi dulciuri. Micuţii s-au distrat, au primit cadouri şi, cel mai important, au primit pe încheietura mâinii brăţara de vacanţă. În acelaşi timp, au fost completate, pe plajă, peste 800 de chestionare care atestă utilitatea acestei brăţări. „Brăţara de vacanţă reprezintă o iniţiativă unică, originală şi de impact în peisajul turistic românesc, iniţată de Studioul Teritorial Radio Constanţa, Radio Vacanţa şi World Vision România-biroul zonal Constanţa şi preluată de Asociaţia Patronală Mamaia. Siguranţa copiilor şi confortul psihic al părinţilor sunt principalele obiective ale campaniei, iar experienţa de 43 de ani a Radio Vacanţa în domeniul copiilor care se pierd pe plajă a făcut ca această campanie să demareze şi să se concretizeze într-un timp foarte scurt şi cu un impact maxim”, a declarat Daniel Sîrbu, redactor-şef al Postului Teritorial Radio Constanţa, Radio Vacanţa.

Taguri articol


12