Camera Deputaţilor a adoptat ieri, cu 336 voturi ”pentru” şi o abţinere, proiectul de lege care prevede prelungirea de la 2 la 3 ani a vârstei copiilor care pot beneficia de plasament exclusiv în familia extinsă sau substitutivă, fiind interzis plasamentul acestora în regim rezidenţial. Proiectul de lege iniţiat de către deputatul PSD Gabriela Podaşcă modifică legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului în sensul prelungirii vârstei până la care copiii pot beneficia de plasament exclusiv în familia extinsă sau substitutivă, fiind interzis plasamentul acestora într-un serviciu de tip rezidenţial, cu excepţia copiilor cu vârsta de până la 3 ani cu handicap grav, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate. Deputatul PSD a afirmat că este necesar acest proiect de lege deoarece datele arată că acei copii instituţionalizaţi încă de la naştere prezintă riscul de a dezvolta tulburări sau întârzieri într-o varietate de domenii, iar cei care părăsesc instituţia şi sunt plasaţi în familie cu prioritate până la vârsta de 3 ani beneficiază de o dezvoltare mai bună. UNICEF salută inițiativa Parlamentului României, cu sprijinul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. „România a făcut un pas important în ceea ce privește protejarea drepturilor copilului. Prin intermediul acestei inițiative, România își demonstrează din nou potențialul de a deveni un lider în regiune în ceea ce privește protejarea drepturilor copilului”, a declarat Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România.