Programul de chirurgie cardiovasculară care a început în 2013 la Spitalul de Copii „Marie Curie”, realizat împreună cu clinica San Donato din Italia, va continua, cu promisiunea că până la sfârşitul anului vor fi realizate 80 de intervenţii, până în prezent fiind deja operaţi 30 de copii. Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, şi secretarul de Stat din Ministerul Afacerilor Interne, dr. Raed Arafat, s-au întâlnit, ieri, la Spitalul “Marie Curie” cu echipa de medici italieni, care lucrează acolo în cadrul programului de chirurgie cardiovasculară care a început în septembrie 2013. Cu această ocazie a fost făcută o evaluare a programului, constatându-se că, din septembrie şi până în prezent, au fost realizate 30 de operaţii la “Marie Curie”, iar acestea sunt din ce în ce mai complexe. Totodată, au fost realizate şi opt operaţii la Institutul de Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. George I.M. Georgescu” din Iaşi, în cadrul programului. “Pregătim acum deschiderea unui centru la Timişoara”, a declarat ministrul Bănicioiu. El a menţionat că în această săptămână au fost realizate la “Marie Curie” patru operaţii, iar ele sunt din ce în ce mai complexe. “Cazurile sunt din ce în ce mai grave, este foarte important că am reuşit să operăm aceşti copii în ţară şi să nu mai fie nevoie să-i trimitem în străinătate. Totodată, am rezolvat o problemă foarte importantă la spitalul „Marie Curie“, respectiv aceea a anestezistului. Echipa de medici italieni a acceptat ca un anestezist al lor să rămână să lucreze în România. Este vorba despre un medic sirian care a fost bucuros să ne susţină în acest proiect”, a precizat Bănicioiu. Secretarul de Stat dr. Arafat a spus, la rândul său, că trei medici şi două asistente pleacă la pregătire în Italia, în cadrul programului. Programul este prevăzut a dura trei ani, a mai menţionat dr. Arafat.