Copiii salvaţi din peştera din Thailanda, invitaţi de Real Madrid şi FC Barcelona

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Nu vor putea merge la finala Cupei Mondiale

Copiii salvaţi din peştera din Thailanda, invitaţi de Real Madrid şi FC Barcelona

Sport 11 Iulie 2018 / 12:52 724 accesări
Paul Pogba le-a dedicat victoria din semifinalele CM copiilor salvaţi marţi (sursa foto: Facebook FIFA World Cup)

Paul Pogba le-a dedicat victoria din semifinalele CM copiilor salvaţi marţi (sursa foto: Facebook FIFA World Cup)

Invitaţi la finala de duminică a Campionatului Mondial de fotbal din Rusia, cei 12 copii salvaţi marţi, împreună cu antrenorul lor, dintr-o peşteră din Thailanda, nu vor putea merge la Moscova. Ei trebuie să-şi revină din punct de vedere medical, după ce au fost captivi două săptămâni, salvarea lor fiind un adevărat miracol. Dar celebrele cluburi spaniole Real Madrid şi FC Barcelona i-au invitat pe cei 12 copii cu vârste între 11 şi 16 ani şi pe antrenorul în vârstă de 25 de ani să asiste la un meci pe stadionul „Santiago Bernabeu” şi la unul pe stadionul „Camp Nou”, a anunţat cotidianul spaniol „Marca”. Real şi Barca îi aşteaptă pe aceştia în Spania atunci când starea de sănătate le va permite. Plecaţi într-o excursie după antrenament, cei 13 au fost daţi dispăruţi la 23 iunie, rămânând blocaţi în peşteră după ce o ploaie torenţială a blocat tunelurile de ieşire

Internaţionalul francez Paul Pogba le-a dedicat victoria din semifinalele World Cup 2018, 1-0 cu Belgia, copiilor salvaţi marţi, din peştera din Thailanda, în urma unei operaţiuni extrem de dificile.



12