Copiii vor avea un spital al lor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiect CJC absolut necesar

Copiii vor avea un spital al lor

Eveniment 08 August 2013 / 00:00 1546 accesări

Nu de puţine ori, numeroşi pediatri constănţeni, dar şi autorităţile au atras atenţia, în ultimii ani, asupra faptului că judeţul nostru, al doilea ca mărime din ţară, are neapărată nevoie de un spital materno-infantil, întrucât locurile din clinicile existente sunt insuficiente, raportat la solicitări. Judeţul Constanţa este printre puţinele din ţară care nu au un spital materno-infantil, fapt care nu face altceva decât să stopeze dezvoltarea acestui sector extrem de important în Sănătate, să pună mari piedici în tratarea copiilor aşa cum ar trebui, în condiţii civilizate. Ba mai mult, medicii nu au de ales şi internează chiar şi câte doi copii într-un pat, în perioadele supraaglomerate, care nu sunt deloc puţine, ceea ce ridică riscul apariţiei infecţiilor intraspitaliceşti, situaţie care a fost reclamată, de multe ori, de medici. Recent, şeful Clinicii Pediatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sf. „Apostol Andrei” Constanţa, conf. univ. dr. Cristina Mihai, preciza că numărul solicitărilor este tot mai mare. Şi şeful Secţiei de Neonatologie, dr. Livica Frăţiman, atrăgea atenţia că numărul paturilor este insuficient. Într-o situaţie similară se află şi Clinica de Obstetrică-Ginecologie, de multe ori ea fiind ocupată până la refuz. Aşa se face că au existat situaţii când medicii au fost nevoiţi să reducă numărul zilelor de spitalizare, întrucât aveau nevoie de paturi libere pentru pacientele care necesitau internarea în regim de urgenţă. Concluziile au fost trase în repetate rânduri: Constanţa are nevoie de un spital materno-infantil!

SE CONTUREAZĂ UN PROIECT Autorităţile încep să contureze un proiect în acest sens, aşteptat de ani buni. „Aşa cum am spus, Ministerul Sănătăţii ne-a propus să preluăm de la Ministerul Transporturilor, în management după modelul Spitalului Judeţean Constanţa, Spitalul CFR. Eu am propus, şi consilierii judeţeni au fost de acord, să preluăm acest spital, care are două imobile, unul în Port şi unul în afara Portului, situat pe bulevardul 1 Mai”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu. Şi cum clădirea nu îndeplineşte standardele impuse de UE, oficialul are în plan ca, după preluarea unităţii sanitare, să fie accesaţi bani europeni pentru modernizare şi dotare. „În exerciţiul financiar 2014-2020, există sume prevăzute pentru modernizarea, reabilitarea şi dotarea cu echipamente medicale cu destinaţia copii. Dacă nu avem clădirile, nu putem accesa fondurile europene”, a explicat Constantinescu.

ÎN OPINIA PREŞEDINTELUI CJC, CLĂDIREA AFLATĂ PE BULEVARDUL 1 MAI SE PRETEAZĂ CEL MAI BINE PENTRU UN SPITAL MATERNO-INFANTIL

„Clădirea de pe bulevardul 1 Mai este mai nouă decât cea din Port şi, mai mult decât atât, are şi o suprafaţă de teren care poate fi folosită în continuare pentru tot ceea ce înseamnă viitorul spital de copii”, a adăugat Constantinescu. „Aprobarea acestei hotărâri şi, ulterior, a Hotărârii de Guvern prin care Spitalul CFR să treacă la CJC este o chestiune foarte importantă pentru locuitorii judeţului Constanţa şi pentru toată Dobrogea”, a declarat preşedintele CJC.

Şi Nicuşor Constantinescu a subliniat că actuala Clinică de Pediatrie a SCJU nu face faţă numărului de copii din judeţ, dar nici nu îndeplineşte standardele în ceea ce priveşte dotarea. „Va fi reabilitată şi această clinică, dar dacă reuşim să accesăm fondurile europene, o vom muta direct în noul spital materno-infantil pe care dorim să îl înfiinţăm”, a declarat el.

NICI POMENEALĂ DE DISPONIBILIZĂRI Faptul că Spitalul CFR va fi preluat de CJC şi va avea o altă destinaţie a stârnit numeroase discuţii. Sunt angajaţi care susţin, fără să aibă nicio dovadă, că vor rămâne pe drumuri. „Nu înţeleg de ce se pune tot timpul problema disponibilizărilor, din moment ce noi, la Spitalul Judeţean, avem în continuare nevoie de medici, de asistenţi medicali. După cum se ştie, din păcate, sistemul sanitar românesc dă nişte salarii prea mici pentru personalul medical, motiv pentru care cei mai mulţi aleg să plece în alte ţări, unde lucrează pe mii de euro”, a explicat Constantinescu. Mai mult decât atât, el a precizat că spitalul materno-infantil va avea nevoie de medici, de asistente medicale. „Bineînţeles că aici vorbim şi despre capacitatea şi competenţa profesională a fiecăruia”, a adăugat el. Pe baza hotărârii de Consiliu adoptate ieri, va fi iniţiată Hotărârea de Guvern. Preşedintele CJC speră ca în cel mult trei luni aceasta să fie adoptată şi să se poată trece la preluarea Spitalului CFR.

Activitatea în spitalul materno-infantil s-ar desfăşura fără dificultate, copiii ar avea condiţii de cazare optime, alături de mame, cadrele medicale ar putea să profeseze în condiţii civilizate, în săli de operaţii spaţioase, dar şi în cabinete medicale pe măsură. De asemenea, cel mai important lucru este că s-ar putea respecta, ca la carte, circuitele impuse de UE. Prin înfiinţarea sa, ar fi degrevate ultimele etaje ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.



12