Copil de 13 ani, împuşcat la vânătoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Copil de 13 ani, împuşcat la vânătoare

Eveniment 27 Ianuarie 2018 / 18:15 1262 accesări

Un copil de 13 ani a fost împuşcat, sâmbătă, în picior şi are o fractură deschisă fiind transportat de la spitalul din Bârlad la Spitalul ”Sfânta Maria” din Iaşi. Accidentul s-a produs pe un fond de vânătoare din apropierea localităţii Murgeni unde avea loc o partidă de vânătoare organizată legal. Deocamdată, poliţiştii nu au stabilit cum s-a produs incidentul, echipele de cercetare fiind la faţa locului. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, instituţia a fost sesizată despre producerea unui incident pe fondul de vânătoare 37 Cârja, din apropierea localităţii Murgeni. Partida se pare că era organizată legal, potrivit news.ro.

Echipele de cercetare s-au deplasat la faţa locului şi încearcă să afle ce s-a întâmplat. Încă nu se ştie ce căuta în zonă copilul care a fost rănit.

Poliţiştii au stabilit, deocamdată, că bărbatul care l-a împuşcat are 37 de ani. Copilul a fost transportat la Spitalul Bârlad, iar de acolo a fost preluat de un echipaj care-l transferă la Spitalul "Sfânta Maria" din Iaşi.

Taguri articol


12