COPIL DISPĂRUT. Şi-a cazat o rudă peste noapte, iar dimineaţă, proprietarul casei a constatat cu stupoare că oaspetele i-a furat nepotul în vârstă de un an. Cazul terifiant a avut loc în localitatea constănţeană Ovidiu. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că sâmbătă, în jurul orei 11.00, poliţiştii din Ovidiu au fost sesizaţi prin 112 de un localnic asupra faptului că nepotul său, în vârstă de un an, a fost luat de la domiciliu fără acordul său, de către Baharita Ali, în vârstă de 42 de ani, din comuna Casimcea, judeţul Tulcea, pe care o găzduise în noaptea precedentă. În urma cercetărilor efectuate, după doar câteva ore, poliţiştii au reuşit să o reţină pe Baharita Ali, împreună cu sugarul, în comuna Castelu, la aproximativ 15 km de oraşul din care îl răpise pe micuţ. În timpul audierilor, femeia le-a declarat anchetatorilor că a luat copilul pentru a-l folosi la cerşit. Ea a fost reţinută pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, iar magistraţii Judecătoriei Constanţa au dispus, ieri, arestarea preventivă a femeii pentru o perioadă de 20 de zile. Anchetatorii spun că cerşetoria este una dintre cele mai barbare infracţiuni având în vedere că liderii acestor grupări nu se dau în lături de la nimic şi, nu de puţine ori, minorii folosiţi sunt schilodiţi şi abuzaţi în mod frecvent.
REŢEA INTERNAŢIONALĂ. Cea mai mare reţea care se ocupa cu trafic de minori din România a fost destructurată, la sfârşitul anului trecut, de poliţia britanică. În urma unor serii de descinderi efectuate în estul Londrei, poliţiştii au găsit, în 16 imobile, 103 copii. Reprezentanţii poliţiei londoneze declarau la acea dată că 17 dintre aceştia au fost luaţi sub protecţia poliţiei, iar alţii, printre care şi un copil de trei ani cu o rană deschisă pe faţă, au fost duşi la spital. Această grupare a fost anihilată în urma unei acţiuni comune derulată de autorităţile britanice şi române. Anchetatorii susţin că cetăţenii români implicaţi în acest caz răpeau copii, uneori chiar şi bebeluşi, din România, iar apoi îi vindeau grupării din Marea Britanie, în schimbul unor sume de până la 16.000 de lire sterline pentru fiecare copil. Mai mult, poliţia londoneză a descoperit în urma anchetei că cei care îi exploatau pe copii primeau anual de la sistemul social câte 30.000 de lire sterline pentru fiecare minor aflat în îngrijire. La această sumă se mai adaugă, conform Europol, 120.000 de lire sterline pe an, bani obţinuţi prin cerşetorie de un singur copil.