Neglijenţa angajaţilor unei gădiniţe particulare din Constanţa i-ar fi putut fi fatală unui copil de numai doi ani şi jumătate care a rătăcit zeci de minute pe străzile cartierului Km 4-5, în timp ce părinţii săi îl ştiau în siguranţă la creşa unde îşi petrecea o bună parte din zi. Speriat de aglomeraţia din piaţa unde a ajuns la un moment dat, copilul a început să plîngă. Un trecător care a observat scena a luat copilul de mînă şi l-a dus la Secţia 5 Poliţie, aflată în apropiere. Mai bine de trei ore, oamenii legii au încercat să dea de urma părinţilor micuţului fără niciun rezultat. Misterul s-a risipit în jurul orei 12.30, cînd, în sediul poliţiei au apărut directoarea şi o educatoare de la grădiniţa particulară „Big Ben”, care au anunţat dispariţia unui copil. Femeile s-au luminat la faţă cînd l-au văzut pe băieţel şi au încercat să-i convingă pe poliţişti să treacă sub tăcere dispariţia copilului şi să nu-i anunţe familia. Contactată telefonic, mama băieţelului a venit şi l-a luat acasă. Chiar dacă mama nu intenţionează să depună plîngere, poliţiştii au demarat o anchetă „Ne-am sesizat din oficiu şi am demarat cercetările faţă de educatoarea Alina Oprea sub acuzaţia de neglijenţă în serviciu, infracţiune care se pedepseşte cu amendă penală sau cu închisoare de la o lună la doi ani”, a declarat scms. Lucian Dinulescu, adjunctul şefului Secţiei 5.
Administratorul grădiniţei “Big Ben”, Cristian Gache, spune că în dimineaţa dispariţiei băiatului era agitaţie mare din cauza aniversării unui copil, ceea ce nu scuză lipsa de supraveghere de care au dat dovadă angajaţii. „Vom face o anchetă internă iar educatoarea care este profesoară de engleză ar putea fi dată afară”, a declarat Gache. Totodată, consilierul de imagine al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, prof. Mariana Neacşu, a precizat: „Inspectorul de specialitate pentru învăţămîntul preşcolar şi inspectorul de specialitate pentru grădiniţele particulare se vor deplasa mîine dimineaţă la sediul Grădiniţei “Big Ben”, unde, împreună cu administratorul unităţii de învăţămînt, vor efectua o anchetă”. Cum a fost posibil ca un copil de doar doi ani să scape de sub supraveghere fără ca nimeni să observe şi, mai mult decît atît, dispariţia lui să fie observată după mai bine de trei ore, e greu de înţeles în situaţia în care taxele la această grădiniţă pot ajunge pînă la 900 de lei pe lună. În plus, nu putem să nu ne gîndim la cîte pericole a fost expus copilul cît timp a umblat singur pe străzi, el fiind găsit la un kilometru depărtare de grădiniţă.