Tenismanul Marius Copil, cap de serie numărul 1 şi locul 93 ATP, s-a calificat în turul al doilea al calificărilor pe tabloul principal al turneului de Grand Slam de la Roland Garros, desfăşurat pe zgură şi dotat cu premii în valoare de 16.790.000 de euro.
În primul tur din calificări, Copil l-a învins, scor 6-0, 4-6, 6-2, pe canadianul Denis Shapovalov (locul 190 ATP), după o oră şi 24 de minute de joc. Copil a servit doi aşi, a comis o dublă greşeală, a făcut şase break-uri, cedîndu-și serviciul de două ori. Copil a reuşit 20 de lovituri câştigătoare şi a comis 17 erori neforţate.
„Este greu să joci împotriva unui puşti (n.r. - Shapovalov are 18 ani). Nu ştii exact ce va face, publicul îl va sprijini mai mult pe el. Dar eu m-am maturizat. După un set doi în care mi-aş fi dorit să fiu mai agresiv, am reuşit să câştig. Mă bucură această victorie”, a afirmat Copil la finalul partidei, la Eurosport.
În turul secund, Copil îl va înfrunta pe Ilia Ivaşka (Belarus, locul 199 ATP).
ANA BOGDAN ŞI ALEXANDRA DULGHERU, ADVERSARE ÎN PRIMUL TUR AL CALIFICĂRILOR
Tenismenele Ana Bogdan, cap de serie numărul 5 şi locul 106 WTA, şi Alexandra Dulgheru, locul 511 WTA, se vor întâlni în primul tur al calificărilor pe tabloul principal la feminin din cadrul turneului de la Roland Garros, potrivit tragerii la sorţi care a avut loc luni. Bogdan şi Dulgheru, singurele românce din calificări, se vor înfrunta în primul tur marţi, în al patrulea meci de pe terenul 10.
Ediţia din 2017 a celui de-al doilea turne de Grand Slam al anului va avea loc în perioada 28 mai - 11 iunie. Anul trecut, jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza a câştigat competiţia feminină, iar sârbul Novak Djokovic s-a impus în turneul de simplu la masculin.
Citește și:
Marius Copil, favorit principal în calificări la Roland Garros