Un copil de 13 ani a fost rănit ieri după-amiază, într-un accident rutier petrecut în municipiul Constanţa. Potrivit anchetatorilor, S.T., de 44 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Daewoo Cielo, cu numărul de înmatriculare CT 43 AYE, se deplasa pe strada Eliberării, către Dezrobirii. Ajuns în dreptul blocului H1, spun oamenii legii, maşina a acroşat un copil de 13 ani, care a încercat să traverseze şoseaua în fugă, prin loc nepermis. „A venit din stânga mea, alergând. A trecut printre maşini şi mi-a sărit pur şi simplu în faţă. Nu am avut cum să evit coliziunea. Nu a suferit răni grave”, a declarat şoferul. Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru îngrijiri. Poliţiştii de la Rutieră l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul Drager, dar rezultatul a fost negativ.