Copil mușcat de cal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Copil mușcat de cal

Eveniment 23 August 2014 / 00:00 672 accesări

Un copil de 13 ani, din Cobadin, a ajuns miercuri seară la spital, după ce a fost mușcat de un cal. Incidentul s-a petrecut în stațiunea Mamaia, în zona piațetei Perla, unde se află trăsurile de agrement. Băiatul venise pe litoral după ce a fugit de acasă, în urmă cu doar câteva zile. Aventura lui s-a terminat, însă, prost. Miercuri, acesta se plimba prin stațiunea Mamaia, iar la un moment dat s-a apropiat de un cal înhămat la o trăsură de agrement și l-a provocat. Cabalina a reacționat și l-a mușcat pe copil de mână. Când a văzut ce s-a întâmplat, vizitiul a sunat la 112, cerând ajutor. La locul incidentului au ajuns, în scurt timp, o ambulanță, dar și polițiștii din stațiunea Mamaia. Copilul a primit îngrijiri medicale, iar apoi a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde nu a rămas, însă, internat. Polițiștii au pornit o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut incidentul. Totodată, au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.



12