Copil român, mort în condiţii suspecte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Copil român, mort în condiţii suspecte

Monden 27 Octombrie 2010 / 00:00 555 accesări

Cea mai importantă clinică de celule stem din Europa, Xcell-Center din Düsseldorf, Germania, se află în mijlocul unui scandal de proporţii, după ce un copil român a murit în luna august, în urma unui tratament. Un alt copil a fost la un pas de moarte, din cauza unei proceduri similare. Copilului în vârstă de numai un an şi jumătate, fiul unor români stabiliţi în Italia, i-au fost injectate celule stem direct în creier şi a murit la scurt timp de la această procedură. Doctorul Uta-Kristein Tamaschke, cel care a efectuat procedura, este cercetat penal şi nu mai lucrează în cadrul clinicii. În luna mai, un alt copil a fost la un pas de moarte, după ce a fost tratat în clinica germană. Băiatul de 10 ani din Afganistan a fost supus unei proceduri similare, însă a fost operat de urgenţă şi salvat. Familia băiatului a acţionat în judecată clinica Xcell-Center.

Foarte multe persoane cu boli incurabile apelează la serviciile clinicii din Germania. Reprezentanţii instituţiei susţin că, prin transplantarea celulelor stem, pot fi vindecate boli precum Parkinson, autism, Alzheimer, diabet sau leziuni ale coloanei vertebrale. Un tratament complet la clinica Xcell-Center din Düsseldorf costă între 12.000 şi 24.000 de euro. Celulele stem posedă capacitatea de a se transforma în celule înalt specializate, care mai departe pot forma orice tip de ţesut şi organ din corp. Cercetătorii caută modalităţi de a creşte astfel de celule şi de a dezvolta ţesuturi cu importanţă în tratamentul unor boli.

Taguri articol


12