• POZĂ CU GHINION • O fotografie care urma să le amintească de concediul petrecut pe litoral era să îl coste viaţa pe copilul unei familii din Iaşi. Incidentul, care putea avea urmări tragice, a avut loc ieri dimineaţă, pe plaja din staţiunea Saturn. Înainte de a pleca de pe plajă, familia Ioachim, din Iaşi, s-a dus în apropierea stabilopozilor pentru a îşi face câteva poze. La un moment dat, băieţelul în vârstă de şase ani, lăsat nesupravegheat, s-a urcat pe digul de stabilopozi, iar din cauza neatenţiei a căzut în cap de la o înălţime de aproape doi metri. Viaţa micuţului a fost salvată de intervenţia rapidă a unui salvamar. „Am văzut un copil care era urcat în vârful unui stabilopod, iar familia era în jurul lui şi striga să stea cuminte şi să coboare uşor. Băiatul s-a dezechilibrat şi a căzut între pietre. L-am scos de acolo şi l-am dus în apropierea cortului de prim ajutor, unde i-am acordat primele îngrijiri medicale până la sosirea ambulanţei. Era lovit destul de rău la cap. Era semiconştient. Am avut grijă ca băiatul să nu adoarmă“, a declarat salvamarul Cristian Sandu, de 19 ani.
• A AVUT NOROC • „Băiatul era împreună cu sora lui şi vroiau să se fotografieze pe marginea digului. El a urcat repede pe un stabilopod şi a rămas blocat în vârf. Am încercat să vorbim cu el şi să îl facem să coboare uşor, pentru că noi nu puteam ajunge la el. Din păcate, i-a alunecat un picior şi a căzut pe pietre. Am avut noroc că a venit repede un salvamar, care l-a scos dintre pietre şi i-a acordat primul ajutor“, a declarat naşa copilului, Nicoleta Cucoş, de 38 de ani, din Miercurea Ciuc. Băieţelul, Mihai Ioachim, a fost transportat de urgenţă la spitalul din Mangalia, de unde a fost transferat, la scurt timp, la Constanţa. Medicii spun că băiatul a rămas internat sub supraveghere şi că starea lui de sănătate este stabilă. Cadrele medicale spun, însă, că starea băieţelului ar fi fost cu totul alta dacă salvamarul nu ar fi intervenit la timp. Amintim că prezenţa salvamarilor pe plaje se datorează Consiliului Judeţean Constanţa, care asigură plata acestor servicii pentru siguranţa localnicilor şi turiştilor care vin pe litoral. Consiliul Judeţean a luat această decizie ca urmare a nealocării de fonduri de la Ministerul Turismului, urmând să-şi recupereze banii de la minister.