Copilă omorâtă într-un ritual de exorcizare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Copilă omorâtă într-un ritual de exorcizare

Monden 08 August 2012 / 00:00 485 accesări

O fetiţă de trei ani din Malaezia a murit după ce a fost sufocată de şapte membri ai familiei sale, care s-au aşezat peste ea, într-un ritual de exorcizare. Tragedia a avut loc chiar în casa părinţilor copilului, în oraşul de Bukit Mertajam, situat la 280 de kilometri la nord de Kuala Lumpur. Ambii părinţi, una dintre bunici, un unchi, doi veri ai copilului şi o servitoare a familiei au fost arestaţi, iar anchetatorii tratează cazul ca fiind o crimă. Azman Abd Lah, şeful poliţiei din districtul Perai Seberang Tengah, a declarat că un unchi al victimei a descoperit teribilul accident. „Martorul, care a devenit suspicios pentru că uşa principală a casei nu era încuiată, s-a dus imediat la primul etaj al casei unde se afla dormitorul matrimonial. Atunci când unchiul a constatat că uşa camerei era încuiată, iar oamenii din interior au refuzat să o deschidă, a informat imediat poliţia. Poliţia crede că fetiţa a murit la scurt timp înainte să ajungă ei, deoarece corpul era cald. Cauza morţii pare a fi sufocarea”, se arată în comunicatul poliţiei. Suspecţii au vârste cuprinse între 16 şi 67 de ani.

Taguri articol


12