“Copilul de trupă” se vrea preşedinte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PDL

“Copilul de trupă” se vrea preşedinte

Politică 19 Aprilie 2011 / 00:00 688 accesări

Fostul ministru al Culturii şi Cultelor, Theodor Paleologu, a fost prezent, ieri, la Constanţa, la Casa de Cultură a Sindicatelor, pentru a-şi prezenta moţiunea „Privind spre viitor”, cu care va candida la alegerile pentru funcţia de preşedinte al PDL, la Convenţia Naţională din 14 mai. Paleologu a declarat că este nevoie de o susţinere financiară mai mare pentru cultură, care în prezent are alocaţi doar 0,12% din PIB. El a precizat că, din cauza crizei financiare, pe anumite sectoare a fost nevoie să se ia o serie de măsuri, sectoare care pentru el vor fi prioritare în cazul în care va ajunge preşedinte. „Putem vorbi aici de educaţie, de sănătate, sectoare care au suferit mai mult din cauza constrângerilor financiare”, a spus Paleologu. Referitor la afirmaţiile preşedintelui, Traian Băsescu despre Blaga, pe care l-a numit caporal, Paleologu a afirmat că nu este treaba lui să intre în aceste dispute. „Dacă Vasile Blaga este caporal, înseamnă că eu sunt doar copil de trupă. De ce nu ar putea conduce PDL un copil de trupă?”, a mai spus Paleologu.



12