Coplata, cu rol de „tichet moderator de sănătate”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Coplata, cu rol de „tichet moderator de sănătate”

Sănătate 10 Aprilie 2013 / 00:00 458 accesări

Introducerea coplăţii în Sănătate a iscat o serie de discuţii contradictorii, mulţi manageri de spitale fiind convinşi că taxa nu va face altceva decât să-i pună pe salariaţi la treabă, inutil, iar pe pacienţi să înjure de mama focului, în contextul în care ei oricum sunt puşi la plata tuturor tratamentelor administrate în spital. Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii (MS) Cristian Irimie a declarat, ieri, că actualul sistem de coplată nu acoperă nici măcar cheltuielile de administrare, arătând că rolul acestei taxe în negocierea cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) a fost să modereze accesul la sistemul sanitar, pentru a limita abuzurile. Irimie a declarat, într-o conferinţă de presă, că introducerea coplăţii a fost negociată cu FMI în 2009, de fostul ministru PSD al Sănătăţii dr. Ionuţ Bazac, iar rolul acestei taxe era pentru o mai bună gestiune a resurselor în sistemul sanitar. El a explicat că această coplată se numea „tichet moderator de sănătate” şi avea rolul de a conştientiza populaţia că accesul la sistemul sanitar costă, iar prin plata unor sume să se modereze accesul pentru cei care abuzează, cum ar fi cei care solicită investigaţii imagistice (rezonanţă magnetică) deşi nu întotdeauna este recomandat un astfel de examen. Irimie a explicat că, iniţial, coplata era destinată fiecărui sector, de la medicii de familie şi până la spital, dar că acum coplata nu mai are rolul stabilit iniţial. „Cu ceea ce strâng ei nu vor acoperi costul chitanţelor, nu acoperă cheltuielile de administrare”, a spus Irimie, de altfel concluzie la care au ajuns şi numeroşi manageri de spitale.

Taguri articol


12