Coplata pentru anumite servicii medicale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din semestrul a doilea

Coplata pentru anumite servicii medicale

Reprezentanţii CNAS au dat asigurări că cei cu venituri mici nu vor fi afectaţi
Eveniment 02 Martie 2009 / 00:00 899 accesări

Ministerul Sănătăţii intenţionează ca din semestrul al doilea să introducă un nou pachet de servicii în care să fie prevăzut explicit termenul de coplată, reprezenetanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) dînd asigurări că acordarea unor sume de bani de către bolnavi pentru anumite investigaţii nu îi va afecta pe cei cu venituri mici. “Încercăm să creăm un cadru stimulativ pentru medici, pentru ca ei să aibă relaţii mai bune cu pacienţii. Cu atît mai mult, în România începe să funcţioneze chiar şi indirect şi informal termenul de coplată, ceea ce mă determină să cred că este nevoie de un pachet de servicii”, a spus ministrul Sănătăţii, Ion Bazac. La rîndul său, preşedintele CNAS, prof. dr. Irinel Popescu, a spus că acest sistem de coplată va aduce actul medical la costurile lui reale, iar măsura nu îi va afecta pe cei cu venituri mici. “Noţiunea de coplată trebuie înţeleasă corect. Să nu credeţi că pe de o parte vorbim despre coplată, iar pe de alta, azi (ieri - n.r.), anunţăm compensarea 90% a preţului la medicamentele pentru pensionarii cu venituri mici. Cei cu venituri mici vor fi în continuare protejaţi. Coplata nu îi va viza pe ei”, a mai spus preşedintele CNAS. Ministrul Sănătăţii anunţa, în urmă cu aproape trei săptămâni, că şi-ar dori ca, începînd cu 1 iulie, să găsească o variantă care să îi permită să introducă în paralel un sistem de asigurări complementare, un pachet general de servicii (nu minim) şi coplata pentru o parte din servicii. “În felul acesta am putea să legalizăm o parte din plăţile informale care se practică în sistemul de sănătate. Este o mentalitate care nu este uşor de înlăturat, dar cu o campanie bună de informare, probabil plăţile informale se vor reduce gradual. Dar cum într-un sistem privat nu există un astfel de sistem de plăţi informale, dacă introducem coplată, iar pacientul este mulţumit de servicii medicale, probabil nu va mai apela la acest tip de servicii”, declara ministrul Sănătăţii.



12