Crizele de tot felul care au năpădit lumea, de la cea a refugiaților la cea care ar putea conduce la reintroducerea pedepsei capitale în Turcia, spre exemplu, au făcut ca pericolul nuclear reprezentat de ambițiile liderului de la Phenian să pice undeva pe plan secund, acesta făcând parte deja din amenințările aflate în stare... latentă. Din păcate, Kim Jong-un și supușii săi s-au cam reactivat în ultima vreme, iar perspectivele nu sunt deloc îmbucurătoare, mai ales că numai amenințarea nord-coreeană mai lipsea, după cele teroriste veșnic în prim-plan.
Ministerul sud-coreean al Apărării a anunțat luni că statul nord-coreean este pregătit deja să efectueze un nou test nuclear, care ar putea avea loc în orice moment, la doar trei zile după ce Phenianul a derulat al cincilea test nuclear, ocazie cu care Phenianul a anunțat că a reușit să monteze un focos nuclear pe o rachetă balistică, fapt ce indică o intensificare a amenințării reprezentate de acest stat. ”Evaluările serviciilor de informații sud-coreene și americane indică faptul că statul nord-coreean este mereu pregătit pentru un nou test nuclear în zona Punggye-ri”, a declarat Moon Sang-gyun, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Seul. Toate cele cinci teste nucleare efectuate până acum de autoritățile nord-coreene s-au desfășurat la baza de la Punggye-ri, aflată în nord-estul țării. ”Coreea de Nord are un tunel pregătit unde poate efectua un test nuclear suplimentar”, a completat Moon.
Daniel Russel, asistentul secretarului american de Stat, a declarat vineri că SUA fac front comun cu Japonia, China, Rusia şi Coreea de Sud, în sensul punerii de presiuni asupra Coreei de Nord pentru ca aceasta să pună capăt testelor nucleare.