Fotograful David Guttenfelder de la Associated Press a avut rara ocazie de a ajunge în Coreea de Nord şi de a face fotografii inedite societăţii nord-coreene, una dintre cele mai izolate şi mai secrete de pe mapamond, pe care cotidianul ”The Independent” o numeşte ”o lume dispărută”. La Phenian, relatează cotidianul britanic, nervoşii cenzori guvernamentali menţin un control aproape bolnav asupra celor câţiva jurnalişti care au fost lăsaţi să pătrundă în ”fortăreaţă” şi-i descurajează să se întâlnească sau să fotografieze cetăţeni nord-coreeni, aşa că adevărata imagine a capitalei Coreei de Nord se ascunde printre detaliile vieţii obişnuite. Autostrada de la principalul aeroport al oraşului are mai multe benzi dar e goală. Există poliţişti rutieri la datorie dar ei stau în picioare în mijlocul unor străzi aproape golite de maşini. Navetiştii merg cu trenuri subterane şubrede dar totuşi utilizabile. Portrete ale părinţilor naţiunii, tatăl şi fiul, atârnă, fără urmă de zâmbet, la fiecare uşă de vagon.

Soldaţii par intraţi la apă cu caschetele şi uniformele lor supradimensionate. Într-un oraş în care se spune că oamenii urâţi şi cei malnutriţi sunt alungaţi, pentru a nu crea vizitatorilor străini o impresie proastă, puţini au ce mânca iar piaţa neagră funcţionează la marginea principalelor străzi. Aproape un sfert dintre cele 24 de milioane de nord-coreeni au nevoie de ajutor alimentar, potrivit Programului Alimentar Mondial. Cei mai bine hrăniţi oameni din ţară par să fie cei doi care domină peisajul ei, fizic şi psihologic, fondatorul Kim Ir-Sen şi fiul său Kim Jong-Il. Tradiţia pare să continue şi în privinţa nepotului şi moştenitorului familiei, corpolentul Kim Jong-Un, considerat ”prinţul moştenitor”, ale cărui portrete încep să-şi facă apariţia în capitală. Cei care le privesc se întreabă dacă ascensiunea sa va declanşa, în cele din urmă, căderea regimului.

Având puţine fabrici, aerul nepoluat din Phenian este tare şi curat, deşi în zori, după ce generatoarele s-au luptat din greu să menţină destulă electricitate pentru a fi luminate străzile, oraşul ia culoarea gri a unei închisori. Noaptea, abia dacă pâlpâie din apartamente becuri de 40 de waţi. Cele mai luminate structuri sunt portretele şi monumentele dedicate lui Kim, care sunt înconjurate de beculeţe. La hotelul Yanggako, care are 1.000 de camere, luminile sunt aprinse pentru străinii de la etajele superioare, însă întreaga porţiune de mijloc a clădirii, cea de deasupra holului de la intrare, este cufundată în întuneric. Vizitatorii străini sunt conduşi către zonele ”aprobate” din Phenian, turul încheindu-se cu statuia de bronz, înaltă de 30 de metri, a lui Kim Ir-Sen. Cultul lui Kim atinge apogeul în faţa corpului îmbălsămat al ”Marelui Conducător”, de la Palatul Kumsusan, un monument uriaş dedicat... măreţiei lui mitologice. Majoritatea vizitatorilor sunt în cel mai bun caz amuzaţi de mormântul lui, de tratamentul de zeu venerat de care se bucură omul din sarcofag şi în cel mai rău caz sunt consternaţi că unuia dintre cei mai răi dictatori ai istoriei i se acordă un asemenea fals statut de idol.

Printre imaginile-stereotip ale unei ţări ce pare să meargă în sens invers, spre trecut, există totuşi şi semne de progres. Telefoanele mobile internaţionale sunt confiscate, dar celularele făcute de chinezii de la Huawei proliferează, peste 535.000 de oameni din Coreea de Nord folosesc în prezent aceste mobile. Tehnologia pătrunde lent, dar poate, odată cu ea, şi şansa unei mai mari libertăţi într-o ţară în care oamenilor li se spune că nu au ce invidia, a conchis cotidianul britanic.