Coreea de Sud renunţă la tunurile acustice la summit-ul G20 din noiembrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Coreea de Sud renunţă la tunurile acustice la summit-ul G20 din noiembrie

Externe 12 Octombrie 2010 / 00:00 342 accesări

Coreea de Sud a renunţat provizoriu la utilizarea tunurilor sonice împotriva manifestanţilor, în timpul reuniunii ţărilor G20, la Seul, în noiembrie, din cauza criticilor organizaţiilor de apărare a drepturilor omului. Poliţia afirmase anterior că va utiliza tunurile sonice, un sistem mobil care emite un sunet extrem de strident, ce poate ajunge până la 152 de decibeli, menit să disperseze mulţimile. Potrivit organizaţiilor de apărare a drepturilor omului, aceste tunuri pot afecta auzul şi încalcă dreptul de a manifesta. Oficiali guvernamentali s-au reunit duminică şi au decis să suspende proiectul de a le utiliza, a precizat un purtător de cuvânt al preşedinţiei.

Coreea de Sud găzduieşte summit-ul G20, la 11 şi 12 noiembrie şi acesta va fi cel mai important eveniment de pe teritoriul sud-coreean, după Jocurile Olimpice din 1988. Manifestaţii de amploare sunt deja prevăzute şi forţele de ordine au pus la punct un important sistem de securitate. Tunurile sonice, care seamănă cu antene de satelit montate pe vehicule ale poliţiei, au fost utilizate în timpul summit-ului G20 de la Pittsburgh, din SUA, în 2009. Justiţia canadiană a restrâns utilizarea lor la summit-ul din Toronto, din iunie 2010.



12