Stela Cocârlea este un nume care nu mai are nevoie de prezentare, deşi este mai mult cunoscută în străinătate, pentru proiectele în care s-a implicat, decît în ţara natală. Aflîndu-se printre membrii fondatori ai companiei de balet constănţene şi lucrînd cu maestrul Oleg Danovski, Stela Cocârlea continuă să strălucească, din spatele scenei. Şi acest lucru este posibil datorită energiei pozitive şi dăruirii pentru munca sa. Luna trecută, în cadrul unui spectacol al Cambridge School Constanţa, i-a dovedit unei fetiţe care nu poate să meargă că... „poate zbura“. Însă, Stela Cocârlea nu este la prima experinţă de acest fel. În Belgrad, în urmă cu aproximativ şase ani, a susţinut trei workshop-uri educaţionale şi artistice, pentru integrarea în societate a tinerilor cu nevoi speciale, iar la Constanţa a lucrat alături de Chrissie Taylor din Anglia, expert Royal National Theatre. Au urmat şi alte colaborări în cadrul proiectului „Short stories about me“, avînd ca punct ţintă copiii instituţionalizaţi, iar împreună cu elevii de la Liceul Teoretic „ George Călinescu“, le-a oferit momente speciale copiilor din centre de plasament constănţene. Pentru Stela Cocârlea, capacitatea a lucra cu cei mici vine, aşa cum mărturiseşte, din suflet.

Reporter: De curînd, aţi regizat şi coregrafiat un spectacol pentru Şcoala Cambridge, care a adus-o în centrul atenţiei pe Alexandra, un copil cu nevoi speciale care a învăţat „să zboare“. Ce v-a determinat să vă asumaţi o misiune atît de delicată?

Stela Cocârlea: „I believe I can fly...“ (n.r. cred că pot să zbor...). Aceste simple cuvinte dintr-un cîntec mi le-am repetat zilnic. Au fost motivaţia mea, timp de un an de zile, să merg mai departe, să ating ţelul pe care mi-l propusesem: toţi copiii de la Cambridge School să danseze!

Rep: Ce v-a inspirat să duceţi la bun sfîrşit acest proiect ambiţios?

S. C. : Provocarea venea din partea lor, a copiilor, veniţi din mai multe ţări, din culturi diferite, cu expresii şi energii diferite, dar care împreună vorbeau un limbaj comun: dansul. Ce poate fi mai convingător decît să-i vezi dansînd „Căluşarii“ sau „Dans ţigănesc“, de parcă ar fi fost născuţi aici, pe pămînt românesc dintotdeauna. A fost un pariu cu mine însămi, pe care l-am cîştigat odată cu diploma de merit, dată de Cambridge School.

Rep: Cum aţi descoperit-o pe Alexandra?

S. C.: În această călătorie alături de copii, am descoperit-o pe Alexandra, o fetiţă cu ochii albastri, mari cît două întrebări – „Eu de ce nu pot dansa? Eu de ce nu pot merge ca ceilalţi copii? O vedeam la fiecare lecţie de balet stînd într-un colţ, uitîndu-se la ceilalţi colegi care se învîrteau, se rostogoleau, dansau, în timp ce ea se bucura de bucuria lor. Alexandra nu poate să meargă, dar ea poate dansa cu ochii ei mari şi cu zîmbetul care o face cea mai frumoasă fetiţă din lume.

Rep: Şi aşa aţi luat decizia de a o face pe Alexandra să-şi conştientizeze potenţialul?

S. C.: Totul a început într-o zi, cînd am ales acel cîntec „I believe I can fly“, am luat-o în braţele mele şi, aşa împreună, am dansat. Eu făceam paşii, iar ea îmi dădea zîmbetul ei, eu făceam mişcarea cu corpul meu în timp ce ea rîdea şi îşi înălţa braţele ca nişte aripi. Privindu-ne în oglinda sălii de balet, amîndouă ştiam că putem zbura, ca orice e posibil atunci cînd crezi, cînd dăruieşti şi primeşti dragoste. Că putem dansa chiar şi atunci cînd picioarele nu te pot susţine, că putem dansa dincolo de orice obstacol, doar să dorim, să vrem cu adevărat. Cu tine, Alexandra, am atins cerul!

Rep: Care sînt impresiile şi „urmele“ pe care vi l-au lăsat acest spectacol?

C. S. : La spectacolul şcolii, Alexandra a ,,mers“ şi a „dansat“ pe melodia (noastră) „I believe I can fly“. A fost aplaudată de toţi cei din sală, care aveau ochii în lacrimi. Alexandra reuşise. A fost un spectacol reuşit, unic prin talentul copiilor veniţi din toate colţurile lumii. Cîntecul de final, „We are the world“, spune mai mult decît pot face politicienii lumii. Copiii fac lumea mai frumoasă, mai sensibilă şi mai pură.