Solista Corina Bud a participat, săptămâna trecută, la filmările noului ei videoclip „A ta”, care va fi lansat în curând. Artista s-a aflat, împreună cu staff-ul pentru filmări, în zona veche a oraşului, pe strada Nicolae Titulescu, dar şi pe plaja de la Corbu.
Pe Youtube a fost postat, deja, un material video „making of” în care apare Corina, alături de mai mulţi dansatori, pe străzile Constanţei. Piaţa Ovidiu este o zonă destul de aglomerată a oraşului, mai ales în perioada estivală, astfel încât în cadrele filmate a fost surprins şi... şeful Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale, Virgil Coman, aflat la plimbare cu familia şi care s-a amuzat de situaţie. Acesta a declarat: „Când am aflat, am crezut că e glumă... M-am amuzat copios. Dacă eram solicitat să apar într-un material video în cine ştie ce circumstanţe, nu aş fi acceptat. Nu mă deranjează cu nimic, mai ales că nu este ceva atât de neobişnuit, în fiecare an se filmează la mare şi mai ales pe strada Nicolae Titulescu, una dintre cele mai frumoase din oraş. Fiind „making of”, mă gândesc, totuşi, că poate nu apar şi în clipul final. Dacă ar fi fost vreun prieten sau cunoscut în locul meu, aş fi glumit, desigur, pe seama situaţiei”.