Extravagantă pe scenă, Corina Bud nu are fițe atunci când vine vorba despre modul în care își petrece timpul liber. Deși cele mai multe vedete aleg să-și petreacă vacanța în locuri care mai de care mai exotice, deoarece buzunarul le permite, Corina a ales, anul acesta, să colinde țara în lung și în lat, pentru ca băiețelul ei, Robin, în vârstă de cinci ani, să cunoască bine țara natală.
„Vreau ca Robin să cunoască mai întâi de toate ţara în care creşte, să vadă că avem locuri de o rară frumuseţe şi încărcate de istorie. Eu iubesc România din tot sufletul şi am avut prilejul să văd fiecare colţisor din ţară, în drumul meu spre concerte. Prima săptămână de vacanță a fost de relaxare completă și am petrecut-o acasă, la Satu Mare. Mama a avut grijă să gătească, iar noi am fost preocupați sa mâncăm tot. A fost perfect”, a spus Corina, care își va împărți timpul între concertele din țară și micuțul Robin. Împreună vor vizita cetățile din Alba Iulia, Rupea și Sighișoara, vor face popas și la Viscri, satul unde are casă prințul Charles, după care vor merge la mare și în Delta Dunării.