Corina Chiriac, una dintre artistele autohtone cu o carieră longevivă, s-a aflat, zilele trecute, la Constanţa. Cu acest prilej, îndrăgita interpretă a acordat cotidianului „Telegraf” un interviu în exclusivitate, în care a vorbit despre planurile profesionale, dar şi despre secretele frumuseţii sale.
Reporter: Ce planuri are Corina Chiriac?
Corina Chiriac: Deocamdată, lucrez de mai bine de jumătate de an la Naţional TV, unde realizez o emisiune de trei ore, în fiecare duminică, alături de Florentina Satmari şi de întreaga echipă. Emisiunea este de divertisment, iar planurile mele se leagă, în primul rînd, de ea. Ne dorim să mergem cu emisiunea cel puţin pînă se schimbă grila de programe de primăvară cu cea de vară. Între timp, îmi continuu angajamentele luate faţă de organizatorii de spectacole sau evenimente la care sînt invitată în alte oraşe ale ţării.
Rep: Veţi lansa o nouă carte?
C.C: Da. Intenţionez ca următoarea carte să fie un volum care să cuprindă două piese de teatru scrise mai demult, care au fost deja transcrise pe calculator şi trebuie să mai lucrez puţin la ele, să definitivez acest proiect. Vreau să mă apuc serios de scris, pentru că am foarte mult material care trebuie trecut pe calculator, ordonat şi finisat. Mi-ar face plăcere ca, dacă voi fi sănătoasă, aceasta să fie activitatea mea de acum înainte.
Rep: Ce faceţi pentru a vă menţine în formă?
C.C: Nu fac nimic în plus faţă de orice altă femeie. Mă demachiez în fiecare seară, apoi şi dimineaţa, am creme proaspete, nu de la firme scumpe, ci făcute de farmaciste. Mă odihnesc, probabil este şi o genă bună, pentru că, în familia mea, majoritatea femeilor au îmbătrînit frumos. Eu nu sînt o femeie care să piardă nopţile, nu beau alcool. Este adevărat că fumez, am şi eu un viciu.
Rep: Care este secretul carierei dvs. longevive?
C.C: Eu îmi iubesc foarte mult meseria. Cariera a fost şi este, întotdeauna, pe primul plan. În momentul în care ceea ce faci este o prioritate, faci pentru acest lucru eforturile care sînt necesare. Dacă se întîmplă să fie scris în stele că tu trebuie să faci un anumit lucru, probabil că atunci se desfăşoară pe un termen lung.
Rep: Cum împăcaţi viaţa de familie cu cea de artist?
C.C: În cazul meu, este mult mai simplu să le împac. Nu am o familie personală, nu am soţ sau copil. Am rude şi prieteni foarte apropiaţi. Am ales ca prioritate scena şi îndatoririle vieţii de artist, am lucrat în favoarea scenei. Este greu să ai două vieţi, în general, să le împaci una cu cealaltă.
Rep: Aveţi un mesaj pentru fanii dvs. de la malul mării?
C.C: Mă bucur că am cîţiva fani din generaţia foarte tînără. Pentru mine, un băiat de 20 de ani este un băiat foarte tînăr. Chiar am un fan tînăr şi extrem de bine pregătit, este vorba de Mircea Nicolau. Mesajul meu către constănţeni este că le doresc să ajungă cu bine în vară, să se bucure de tinereţe, de anii frumoşi, de sănătate, de prieteni, de dragoste, de soarele extraordinar de la malul mării. Noi, la Bucureşti, sîntem văduviţi şi de mare şi de munte, sîntem chiar în mijlocul unui cîmp, fără niciun fel de bucurie, avem gerurile de iarnă şi căldura infernală de vară. Vin cu plăcere la mare, de cînd eram copil, este una dintre destinaţiile mele preferate de vacanţă. Mi-ar face plăcere să mă întîlnesc cu publicul constănţean, să sperăm că acest lucru se va întîmpla.