Corina Chiriac, Mădălin Voicu, Mihai Trăistariu, alături de concurenţii „Mamaia caută o vedetă”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Corina Chiriac, Mădălin Voicu, Mihai Trăistariu, alături de concurenţii „Mamaia caută o vedetă”

Monden 06 Martie 2009 / 00:00 882 accesări

Începînd din luna februarie, telespectatorii au prilejul să urmărească, la Neptun TV, în fiecare duminică, de la ora 20.30, programul de divertisment, „Mamaia caută o vedetă”. Emisiunea aduce în atenţia publicului telespectator competiţia unor tineri interpreţi, aleşi în urma castingului din luna decembrie 2008, pentru participarea la Festivalul de la Mamaia. Atît componenţii juriului, Corina Chiriac, Mădălin Voicu şi Viorel Gabrilă, cît şi „profesorii” Mihai Trăistariu, Traian Broască şi Călin Hanţiu, sînt alături de concurenţii emisiunii, sprijinindu-i şi încurajîndu-i.

Mihai Trăistariu îşi doreşte să petreacă mai mult timp alături de concurenţi

După ce s-a dat startul emisiunii-concurs „Mamaia caută o vedetă”, care se difuzează pe Neptun TV, în fiecare duminică, de la ora 20.30, pentru tinerii interpreţi din competiţie a început adevărata „bătălie”. Repetiţii intense, emoţii mari, speranţe sau deziluzii… Însă, atît componenţii juriului, Corina Chiriac, Mădălin Voicu şi Viorel Gabrilă, cît şi „profesorii” Mihai Trăistariu, Traian Broască şi Călin Hanţiu, sînt alături de concurenţii emisiunii, sprijinindu-i şi încurajîndu-i. „Aş sta şi trei zile alături de ei, dar, din păcate, nu se poate. Îmi place ceea ce fac şi mai ales faptul că fiecare dintre ei visează să ajungă pe scenă. Îmi place mult să predau şi mi-a plăcut că cei pe care îi pregătesc eu s-au lăsat pe mîna mea”, a declarat Mihai Trăistariu.

Chiar dacă cei trei membrii ai juriului sînt de cealaltă parte a „baricadei”, muzicienii notîndu-i pe concurenţi, şi Corina Chiriac, Mădălin Voicu şi Viorel Gabrilă îi sprijină pe tinerii interpreţi care aspiră la o carieră în domeniul muzicii. „Trebuie să ştii cum să vorbeşti cu cel care concurează, trebuie să fii diplomat, astfel ca cel din faţa ta să nu se supere că nu a ajuns în finală sau că nu a luat o notă mare. Eu sînt un vechi fan al Festivalului de la Mamaia, am participat la numeroase ediţii ca şi compozitor, iar anul trecut, am fost dirijorul orchestrei care a a companiat concurenţii şi am făcut parte din juriu. Astfel, este datoria mea să găsesc tineri talentaţi care să participe la Festivalul de la Mamaia”, a precizat Viorel Gavrilă. La rîndul său, Corina Chiriac, le-a dat şi un sfat concurenţilor emisiunii „Mamaia caută o vedetă”: „Tinerii ar trebui să facă ceea ce visează, să încerce să realizeze ceea ce îşi doresc. Şi noi, artiştii cu experienţă, avem emoţii cînd urcăm pe scenă, dar am învăţat să le facem constructive. Nici eu, la 18 ani, nu eram pregătită, datoria lor este să înveţe cît mai repede să cînte, să se mişte”.

Din păcate, la finalul emisiunii „Mamaia caută o vedetă”, doar unul dintre concurenţi va fi învingător şi va putea ajunge, anul acesta, pe scena celui mai important eveniment de muzică uşoară din România, Festivalul de la Mamaia, unde va reprezenta zona Dobrogei.

Taguri articol


12