Europarlamentarul PSD Corina Creţu a avut parte de un incident mai puţin plăcut. Ea a fost internată de urgenţă, pentru două zile, la American Hospital din Istanbul, după ce i s-a făcut rău în timpul celei de-a patra Conferinţe a ONU pentru ţările cel mai puţin dezvoltate, desfăşurate în oraşul turc. Se pare că de vină sunt anumite alimente consumate în Turcia. Ea a necesitat perfuzii şi tratament medicamentos intensiv, fiind suspectată de infectare cu salmonella. Ulterior, examenul medical a scos la iveală o infecţie mai puţin gravă, dar ea va sta la Bucureşti toată această săptămână. La revenirea în ţară, Corina a făcut şi o escală de o zi la spitalul Elias. Ea a fost sunată personal de către preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, care, ca şi de alţi colegi europarlamentari, s-a interesat de sănătatea ei,.