Corina Martin își toarnă, azi, apă cu gheață în cap

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Corina Martin își toarnă, azi, apă cu gheață în cap

Monden 26 August 2014 / 00:00 1655 accesări

În urma unei duble provocări primite de președintele Asociației Litoral - Delta Dunării, Corina Martin a acceptat să ia parte la „Ice Bucket Challenge”. Propunerea a venit din partea a doi colegi din cadrul Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, astfel că găleata cu apă și gheață pentru Corina Martin este pregătită. Astăzi, la sfârșitul conferinței de presă organizate la Hotel Royal din Constanța, la ora 12.00, Corina Martin își va turna o găleată de apă cu gheață în cap.

„Ice Bucket Challenge“ constă în turnarea unei găleți cu apă și gheață în cap, gest însoțit de o donație în scop umanitar. Numeroase celebrități, de la fostul președinte american George W. Bush până la cântărețul Justin Bieber și fondatorul Microsoft Bill Gates, au acceptat provocarea, făcând donații în scopuri umanitare. Fenomenul s-a extins datorită rețelelor de socializare, iar în ultimele săptămâni a ajuns și în România, unde mai multe vedete și-au turnat apă cu gheață din găleată. Primarul Constanței, Radu Mazăre, a fost provocat, recent, de fostul mare tenisman Ilie Năstase să ia parte la acest fenomen global.

Taguri articol


12