Președintele Asociației de Promovare Litoral - Delta Dunării, Corina Martin, se gândește tot mai serios să intre în Parlamentul României, după ani în care a încercat, alături de cei care activează în industrie, să propună legi în sprijinul turismului. ”Nu sunt mulțumită că, de fiecare dată când am mers în Parlament să facem lobby pentru o inițiativă legislativă, nu am găsit sprijin așa cum ne doream, pentru că niciun parlamentar nu provine din turism”, a declarat Martin. Ea consideră că, în acest moment, singura soluție pentru ca turismul românesc să aibă legi care să sprijine industria este ca cei care activează în acest mediu să intre în procesul de legiferare. ”Trebuie să recunoaștem că legile se fac în Parlament și, indiferent cât de profesioniști și dedicați sunt cei care lucrează în turism, dacă nu au legi care să-i susțină, este greu să aibă rezultatele așteptate”, a adăugat Martin. Nu a discutat cu niciun partid politic până în prezent, așa că momentan se gândește să candideze ca independent la următoarele alegeri parlamentare, din 2016.