Conform „tradiţiei” împămîntenite în ultimii 20 de ani, 1 iulie aduce scumpiri la preţurile de cazare de pe litoralul românesc, care pot urca chiar şi cu 30%. Preşedintele Agenţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Corina Martin, a declarat că, în ultimii ani, această tradiţie ...
Preşedintele Asociaţiei Litoral, Corina Martin, a declarat că programele oferite de agenţiile de turism membre ANAT, în parteneriat cu hotelierii de pe litoral, continuă să atragă foarte mulţi turişti pe litoral. Ea a precizat că, potrivit datelor primite zilnic de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie ...
Conducerea Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) respinge, printr-un comunicat de presă, faptul că Ministerul Turismului ar face risipă de bani pentru promovare şi sumele destinate tichetelor de vacanţă ar fi cheltuite fără folos. Preşedintele ANAT, Corina Martin, a declarat că a solicitat ...
Preşedintele Organizaţiei de Turism a Greciei, Ioannis Kofinis, s-a întîlnit, la finele săptămînii trecute, cu ministrul român al Turismului, Elena Udrea, pentru a discuta o serie de proiecte din domeniul turismului de litoral. “În condiţiile în care se încearcă găsirea unor soluţii care să ...
Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Corina Martin, a declarat că, pentru 2009, speră într-o stagnare a numărului de turişti pe litoral faţă de anul trecut. Ea a afirmat că, în 2008, pe litoral au fost circa 1,3 milioane de turişti români şi circa 60.000 de turişti ...
La sfîrşitul săptămînii trecute, Direcţia Apelor Dobrogea Litoral a semnat primele contracte de închiriere a plajelor către hotelieri, urmînd ca acest proces să continue pînă cînd toate plajele libere de pe litoral vor ajunge în administrarea operatorilor din turism. Meritul acestei victorii este în ...
Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Corina Martin, a declarat, sîmbătă, la o întîlnire cu agenţi de turism, că peste 3.000 de turişti au venit la mare prin programul „Litoralul pentru toţi”, desfăşurat între 4 mai şi 15 iunie. Corina Martin a spus că, în luna ...
După cooptarea Consiliului Judeţean Tulcea în Asociaţia Litoral, aria de activitate a Asociaţiei s-a extins, incluzînd şi regiunea Deltei Dunării. Din acest motiv, Asociaţia şi-a schimbat denumirea, noua titulatură fiind Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral - Delta Dunării. În ...
Încercările hotelierilor şi agenţiilor de turism de a revitaliza turismul litoral duc, în acest an, la aplicarea unor măsuri fără precedent. După programe gen „Litoralul pentru toţi” sau „Tichete de vacanţă”, iată că Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) aduce în ...
Primii elevi ai Liceului Tehnologic de Gastronomie, Restaurante şi Hoteluri „Ing. Niculae Nejloveanu”, din Constanţa, situat pe str. Decebal, nr. 15, au participat, zilele trecute, la verificarea competenţelor profesionale acumulate în domeniul gastronomiei, pe parcursul unui an. Comisia de examinare ...
Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Corina Martin, a anunţat că, în şedinţa de ieri a Consiliului Cosultativ al Turismului, s-a propus introducerea unor stimulente financiare pentru activitatea de „incoming”, care presupune acordarea unor bonusuri către agenţiile de ...
Scandalul de la hotelul Histria, provocat de proprietarul acestei unităţi hoteliere, George Bosânceanu, în momentul demolării, de către Primăria Municipiului Constanţa, a unei terase din imediata apropiere, amplasată ilegal pe domeniul public, a ajuns şi la urechile inspectorilor din cadrul Ministerului ...
Asociaţia Litoral informează că a lansat un concurs de fotografie cu tema: „Vacanţa ta pe litoral sau în Delta Dunării”. Concursul are loc în perioada 20 mai - 1 august 2009 şi este adresat turiştilor care îşi petrec vacanţa pe litoral sau în Delta Dunării. „Este o provocare pentru cei ...
Asociaţia Litoral are, începînd din aceste zile, un nou membru: Consiliul Judeţean Tulcea (CJT). Potrivit afirmaţiilor preşedintelui Asociaţiei, Corina Martin, odată cu aderarea noului membru în cadrul celui mai puternic parteneriat public-privat din România se va reuşi intensificarea ariei de activitate a ...
Campania derulată de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) pentru identificarea zonelor turistice deficitare în toalete publice a început să de primele rezultate. Preşedintele ANAT, Corina Martin, a declarat, ieri, că mănăstirile din Bucovina, cetăţile medievale din Transilvania şi Delta ...
Statul poate obliga proprietarii de chioşcuri şi baruri de pe litoral să-şi deschidă unităţile pe 15 mai, la începutul sezonului estival, însă nu le poate impune proprietarilor de unităţi de cazare să facă acelaşi lucru, a declarat, ieri, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism ...