Cornel Fugaru, bolnav de cancer?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cornel Fugaru, bolnav de cancer?

Monden 09 Iulie 2011 / 00:00 1098 accesări

O veste şoc tulbura, joi, viaţa artistică românească, renumitul compozitor Cornel Fugaru fiind internat la Spitalul Elias din Bucureşti în stare gravă, suferind de o afecţiune cronică. Deşi familia celebrului muzician a dorit discreţie în privinţa stării de sănătate a acestuia, totuşi, prin surse medicale din interior s-ar fi aflat că artistul ar suferi de cancer. Declaraţii oficiale despre boala compozitorului nu au fost, însă, oferite publicului de către medici, la rugămintea rudelor lui Cornel Fugaru.

Cornel Fugaru s-a născut pe 2 decembrie 1940, la Bucureşti şi este un cunoscut compozitor de muzică uşoară, cântăreţ şi instrumentist. Acesta a fost, de asemenea, liderul formaţiei rock româneşti Sincron, înfiinţată în 1964 şi destrămată în 1978. Formaţia a acompaniat cântăreţe celebre precum Anda Călugăreanu, Pompilia Stoian, Margareta Pâslaru, Corina Chiriac.

Fugaru a făcut numeroase turnee în străinătate, a fost membru în jurii naţionale de concursuri de muzică uşoară, a susţinut numeroase concerte şi recitaluri la televiziune, a apărut ca interpret în filme - „Opt minute de vis\" (1966), regia Mihai Constantinescu, „Opt exerciţii de 625 de linii\" (1967), „Împuşcături pe portativ\" (1967), regia Cezar Grigoriu. De asemenea, a scris şi muzică de film pentru pelicule precum „Brezaia\", „Cici\", Cei 4 M\", „Oacă şi Boacă\" etc.

Artistul a adaptat numeroase melodii populare româneşti, precum „Ducea rufele la râu\", „Pe lângă plopii fără soţ\", „Alunelul\", „Jocul fetelor\", „Sârba muntenească\", „Hăulita de la Gorj\". Printre cele mai cunoscute piese compuse de el se numără „Dau viaţa mea pentru o iubire\", „Nu sunt sclavul tău\", „Eu nu mai sunt cel de ieri\", Cornel Fugaru colaborând foarte mult cu soţia sa, Mirela Fugaru.

Taguri articol


12