Duminica trecută, o mare parte a familiei regretatului Corneliu Ioan Dida s-a adunat la Constanţa, pentru a-i face pomenirea creştinească. La slujba de la cimitir, dar şi la parastasul care a urmat, s-a alăturat un grup de prieteni şi colaboratori apropiaţi ai distinsului intelectual, care ne-a părăsit pentru totdeauna la 15 ianuarie 2008.

Pentru mine, în dubla ipostază de rudă şi prieten, despărţirea de Corneliu Dida rămîne un eveniment pe cît de neaşteptat, pe atît de dureros. Rar mi-a fost dat, în destul de lunga mea viaţă, să cunosc un om de o asemenea calitate morală şi spirituală, o persoană care să lase în urma sa atît de multe amintiri de neşters… Pentru cei care au avut privilegiul să se afle în anturajul lui Corneliu Dida, personalitatea sa profundă şi echilibrată, ca şi erudiţia sa culturală, reprezintă doar două dintre cele mai importante calităţi prin care el a reuşit să-i impresioneze pe toţi cei care l-au cunoscut. Acest bărbat a avut o extraordinară vocaţie a prieteniei şi a inspirat tuturor un sentiment de solidaritate creştină ieşit din comun. Doctor, deputat, scriitor şi cetăţean de onoare al oraşului Constanţa, în posteritate, Corneliu Dida a rămas în memoria acestei comunităţi locale ca un reper ce a marcat ultimele aproape două decenii!

Dar, tocmai pentru că avea o personalitate accentuată, acest personaj cehovian, cum îmi place mie să-l caracterizez, a fost şi un om vulnerabil, care avea nevoie, la rîndul său, de afecţiune, de blîndeţe şi încredere. Din păcate, doar o parte a familiei şi cîţiva prieteni au avut înţelepciunea şi inspiraţia să-i asigure acest climat sufletesc favorabil. În rest, Corneliu Dida şi-a consumat aproape întreaga viaţă pentru alţii, neglijîndu-şi deseori propria persoană. Ca deputat PSD, el a încercat să ajute judeţul şi municipiul Constanţa, sprijinind proiectele lui Nicuşor Constantinescu şi Radu Mazăre. Ca medic, înzestrat cu un instinct infailibil al diagnosticării bolilor, fapt recunoscut de majoritatea confraţilor săi de breaslă, a ajutat nenumăraţi oameni aflaţi în suferinţă. Ca scriitor, cele cîteva cărţi pe care a apucat să le publice au încîntat cititori din cele mai diverse categorii sociale. Ca tată şi cap de familie, a muncit pe brînci pentru a-şi ajuta copiii. Pentru rude şi prieteni a fost un veritabil duhovnic, sfătuind, ajutînd, sprijinind, oricînd era nevoie de el. Acest autentic apostolat social, politic, cultural şi familial, pe care Corneliu Dida l-a săvîrşit de-a lungul unei vieţi prea repede încheiate, dovedeşte că vorbele mari pe care le-am scris aici despre el sînt, de fapt, puţine şi sărace…

Unii îi spuneau „doctore”, alţii îl tutuiau, dar pentru familie şi prietenii apropiaţi el putea fi „tati” sau „unchiul Cornel”. Atît în numele lor, cît şi în numele meu, cel care semnează aceste rînduri, îţi mulţumim, Cornel, pentru lecţia de viaţă pe care ne-ai dat-o şi îţi promitem că nu te vom uita niciodată! Să dea Dumnezeu acum să-ţi fie sufletul uşor, liber şi senin…