Telegraf Online - tag: Corneliu Dobriţoiu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre Corneliu Dobriţoiu

Pensionarii militari au scăpat de „sperietoarea“ recalculării
19 iunie 2013 Pensionarii militari au scăpat de „sperietoarea“ recalculării

Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, cu 262 de voturi „pentru“, 15 voturi „împotrivă“ şi 22 de „abţineri“, proiectul de lege potrivit căruia, de la 1 octombrie 2013, pensiile militarilor recalculate în 2010 revin la nivelul de dinainte de recalculare. Proiectul prevede că ...

Pensiile militare vor fi majorate
23 mai 2013 Pensiile militare vor fi majorate

Plenul Senatului a adoptat, ieri, în unanimitate, proiectul de lege prin care sunt majorate pensiile militare care au fost reduse în luna decembrie 2010, măsura fiind aplicată doar în cazul celor care au obţinut sume mai mici după recalcularea sau revizuirea pensiilor. Proiectul de lege iniţiat de mai mulţi ...

Bani în plus pentru pensiile militare
13 mai 2013 Bani în plus pentru pensiile militare

Vicepremierul Daniel Chiţoiu a declarat, sâmbăta trecută, că sumele de bani în plus necesare plăţii pensiilor militare au fost identificate în bugetele ministerelor de resort, el arătând că plata efectivă se va face de la 1 ianuarie 2014. “Acum o lună am înaintat un punct de vedere al Guvernului ...

Dobriţoiu a contestat decizia de începere a urmăririi penale
24 aprilie 2013 Dobriţoiu a contestat decizia de începere a urmăririi penale

Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu a contestat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) decizia de începere a urmăririi penale în cazul său, pentru că a închiriat şi ulterior a cumpărat, la un preţ subvenţionat, o locuinţă de serviciu de la MApN, folosind declaraţii false. Dobriţoiu ...

Nu sunt bani pentru pensiile militare
17 aprilie 2013 Nu sunt bani pentru pensiile militare

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că anul acesta Guvernul nu are sursa de finanţare pentru rezolvarea problemei pensiilor militare. „Anul acesta nu avem încă sursa de finanţare. Dacă o găsim, cu atât mai bine. Există condiţionarea bugetului. În acest moment, în buget nu sunt alte resurse. Dar ...

Dobriţoiu, în atenţia DNA
13 aprilie 2013 Dobriţoiu, în atenţia DNA

Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu este în atenţia procurorilor militari din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care sunt cercetate mai multe cadre militare, printre care şi generali, în legătură cu modul de atribuire a unor locuinţe de serviciu. Senatorul PNL a declarat ...

Militarii pot rămâne în activitate până la 60 de ani
10 aprilie 2013 Militarii pot rămâne în activitate până la 60 de ani

Senatul a decis, ieri, că militarii pot fi menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei de pensionare până la vârsta de 60 de ani, cu aprobarea conducerii instituţiei. Proiectul a fost adoptat cu 103 de voturi „pentru“, 28 „împotrivă“ şi trei „abţineri“. Potrivit ...

Blaga, reclamat pentru numărul mare de absenţe
9 aprilie 2013 Blaga, reclamat pentru numărul mare de absenţe

Preşedintele Comisiei de Apărare din Senat, Corneliu Dobriţoiu, a înaintat Biroului Permanent o adresă în care reclamă faptul că mai mulţi membri au absentat succesiv şi nu s-a putut întruni cvorumul de şedinţă. Dobriţoiu s-a plâns că nu a putut fi înaintat raportul Comisiei de Apărare asupra ...

Dezechilibre în MAI
23 martie 2013 Dezechilibre în MAI

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a subliniat vineri, la bilanţul instituţiei pe care o conduce, faptul că în decurs de doi ani şi jumătate au existat şase miniştri de resort, în condiţiile în care consilierul prezidenţial Iulian Fota a remarcat în discursul său că au fost trei şefi la Poliţia ...

Propunere de suplimentare a bugetului MAI
23 martie 2013 Propunere de suplimentare a bugetului MAI

Preşedintele Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Senat, Corneliu Dobriţoiu, a declarat vineri, cu prilejul bilanţului activităţii din 2012 a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), că a propus ca o cotă parte din amenzile date de oamenii legii să revină structurilor din ...

Negocieri pentru avioanele multirol
26 februarie 2013 Negocieri pentru avioanele multirol

Ministrul Apărării a primit mandat din partea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) ca în următoarele luni să încheie negocierile privind achiziţionarea unor avioane multirol aflate deja în uz, a declarat ieri premierul Victor Ponta, după ce a participat la prezentarea raportului de activitate pe ...

Erori grave la recalcularea pensiilor militare
20 februarie 2013 Erori grave la recalcularea pensiilor militare

Gravele nereguli, care au avut ca scop doar umilirea militarilor şi asmuţirea populaţiei asupra acestui segment rămas, până atunci, neatins, pentru a distrage atenţia de la „programul“ de salvare a României din colapsul financiar, au fost scoase la lumină de un raport de audit finalizat la ...

Ilie Botoş, la Cancelaria primului-ministru
14 februarie 2013 Ilie Botoş, la Cancelaria primului-ministru

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat, ieri, cu unanimitate de voturi, cererea fostului procuror general al României Ilie Botoş de detaşare la Cancelaria primului-ministru. Secţia pentru procurori a CSM a luat în discuţie Nota Direcţiei resurse umane şi organizare privind ...

Generalul Botoş cere să fie detaşat
12 februarie 2013 Generalul Botoş cere să fie detaşat

Fostul procuror general al României, general-locotenent magistrat dr. Ilie Botoş, cere Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să fie detaşat la Cancelaria primului-ministru. Anul trecut, în luna august, Botoş a fost numit şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA), de către ministrul ...

Fonduri pentru avioanele multirol
30 ianuarie 2013 Fonduri pentru avioanele multirol

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, luni, că va continua negocierile cu partea portugheză pentru achiziţionarea de avioane multirol. „În momentul în care vom avea o cheltuială certă, chiar dacă va fi în cursul acestui an, vom avea banii pentru plata primei tranşe a avioanelor multirol ...

Parlamentul este funcţional
21 decembrie 2012 Parlamentul este funcţional

SENAT Plenul Senatului a votat, joi, componenţa nominală a birourilor de conducere ale comisiilor de specialitate, conform negocierilor dintre grupurile parlamentare, între şefii comisiilor numărându-se foşti miniştri precum Corneliu Dobriţoiu, Tudor Chiuariu, Ecaterina Andronescu, Anca Boagiu. Astfel ...

1234...8
12