Filmul nu are naţionalitate, este poate cel mai important mesaj pe care un mare festival de film, precum Berlinala, îl transmite şi profesioniştilor, dar şi spectatorilor săi. Poveştile filmelor devin universal valabile odată ce ajung pe marele ecran, iar realizarea masivă a filmelor în regim de co-producţie, tendinţă a ultimilor ani, democratizează şi mai mult cea de-a şaptea artă. Şi totuşi, poveştile au un loc de plecare şi se pot asocia cu un anumit context naţional, partea cu universalitatea fiind mai degrabă abilitatea spectatorilor de a le înţelege şi a rezona în funcţie de propria experienţă şi de bagajul intelectual şi emoţional. România a fost reprezentată în secţiunea Forum de filmul ”Al doilea joc”, regizat de Corneliu Porumboiu, dar şi de două coproducţii româno-germane-franceze, ”Pădurea e ca muntele, vezi?”, semnată de Christiane Schmidt şi Didier Guillan, respectiv ”Le beau danger”, în regia lui Rene Frolke.

Poveştile care ajung de cele mai multe ori pe ecran sunt amintiri dragi, care i-au captivat prin neobişnuitul lor pe scenarişti sau regizori şi devin adevărate capsule ale timpului. De la o amintire personală a pornit şi noul film al lui Corneliu Porumboiu, ”Al doilea joc”. Pe cât de inedit, noul său proiect planează asupra calităţilor stilistice care îl reprezintă pe regizorul român, care a recunoscut amuzat că face filme lungi în care nu se întâmplă nimic. Însă filmele sale sunt remarcabile tocmai prin reflecţia asupra trecutului mai apropiat sau mai îndepărtat la care îndeamnă, fără a ţine cont de convenţii. ”Al doilea joc” este o trimitere la sistemul comunist şi controlul perfid pe care îl avea asupra indivizilor, prin manipularea imaginii şi realităţii oficiale. Istoria şi inovaţia sunt însă mână în mână şi timpul capătă o şi mai mare relativitate odată cu schimbările de tot felul la care societatea trebuie să facă faţă. Noile canale de exprimare alături de reţelele de socializare riscă să ducă în derizoriu orice formă de artă academică sau cumva înregimentată de reguli sau date tehnice, dar cea de-a şaptea artă pare să facă faţă cu bine acestei provocări. Printre cei care au dat un suflu nou cinematografiei sunt şi regizorii români ale căror producţii au spart bariere de înţelegere şi convenţii de stil.