Mai mulţi preşedinţi de secţii de votare vor să renunţe la funcţii Preşedinţii Birourilor Electorale Judeţene (BEJ) Constanţa pentru organizarea referendumului şi alegerilor europarlamentare, Radu Comşa şi, respectiv, Damian Mitea, au declarat că mai mulţi preşedinţi de secţii de votare şi-au ...
Liderul PRM Corneliu Vadim Tudor a contestat ieri, la Curtea Constituţională, decretul prin care preşedintele Traian Băsescu a convocat referendumul pe uninominal, pe motiv că obiectul consultării este altul decît cel pentru care a fost cerut avizul Parlamentului şi pentru că nu precizează data votului ...
Senatorul PRM Gheorghe Funar l-a acuzat, vineri, pe preşedintele PSD Mircea Geoană, de faptul că a votat împotriva moţiunii, introducînd bila albă în urna neagră şi bila neagră în urna albă, “probabil din cauza emoţiilor”. Potrivit lui Funar, votul lui Geoană a fost văzut şi de alţi ...
Preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor a anunţat ieri că parlamentarii formaţiunii sale nu vor vota moţiunea de cenzură iniţiată de PSD. Ba mai mult, el a susţinut că este posibil ca parlamentarii PRM să părăsească sala în momentul votului deoarece, în cazul votului cu bile, nu există posibilitatea ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană: “Traian Băsescu nu vorbeşte ca preşedinte al tuturor românilor, ci ca preşedinte al PD şi nu înţelege oportunitatea pe care moţiunea de cenzură o reprezintă pentru România tratînd-o de o manieră îngustă şi încercînd să profite ca politician. Băsescu, dacă ...
România se pregăteşte pentru primele sale alegeri europene, la 25 noiembrie. În opinia agenţiei franceze de presă AFP, “acest scrutin are şanse reduse să suscite interesul electoratului, precum şi al clasei politice, nicio figură politică importantă nefigurînd printre candidaţi”. După ...
Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a anunţat, vineri, că formaţiunea sa cere retragerea trupelor româneşti din Irak şi Afganistan. El a invocat, într-o conferinţă de presă, faptul că încă un român a murit în Afganistan, al cincilea militar care îşi pierde viaţa în misiuni în teatrele de ...
Liderii PD şi PLD s-au reunit, ieri dimineaţă, în cadrul întîlnirii stabilindu-se ca aceste două formaţiuni să susţină moţiunea de cenzură anunţată de PSD şi să colaboreze pentru pregătirea alegerilor europene din 25 noiembrie. La întîlnirea dintre democraţi şi liberal-democraţi au participat ...
Ieri, în prima zi a sesiunii parlamentare de toamnă, deputaţii şi-au ales conducerea, componenţa Biroului Permanent rămînînd aceeaşi, dar făcîndu-se schimb de funcţii între unii dintre membrii acestui for. Astfel, Daniela Popa, de la PC, care a deţinut funcţia de vicepreşedinte, a fost aleasă secretar ...
Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a declarat, sîmbătă, că va solicita „vot transparent” la moţiunea de cenzură pe care social-democraţii o vor depune în debutul sesiunii parlamentare, arătînd că probleme legate de votarea moţiunii există la alte partide, nicidecum la această ...
Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a anunţat, vineri, că nu va candida pentru un post de europarlamentar, aşa cum lăsase să se înţeleagă anterior: “M-am gîndit că voi trage după mine partidul, dar m-am gîndit, de asemenea, că s-ar putea să fim furaţi şi mai mult dacă sînt în capul ...
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a convocat ieri, la sediul Guvernului, o întîlnire consultativă cu reprezentanţii partidelor parlamentare, pentru stabilirea datei de organizare a alegerilor europarlamentare. Aşa cum au anunţat anterior, democraţii au lipsit de la întîlnire. Liderul PD, Emil Boc, a ...
Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, vineri, că partidul său nu va vota moţiunea de cenzură pe care o va iniţia PSD împotriva Guvernului Tăriceanu, pentru că Mircea Geoană nu l-a consultat, deşi este de acord să cadă actualul Executiv, care este \"slab\" şi \"antinaţional\". El a arătat ...
Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a invitat pe liderii partidelor parlamentare, pe 20 august, la o reuniune consultativă privind stabilirea datei alegerilor pentru desemnarea reprezentanţilor României în Parlamentul European. Invitaţiile oficiale au fost transmise, ieri, liderilor formaţiunilor politice ...
Reacţiile liderilor politici în urma anunţului PSD de a depune o moţiune de cenzură nu au întîrziat să apară. Ministrul Transporturilor, liberalul Ludovic Orban: „Am aflat de intenţia celor de la PSD de a propune conducerii să depună o moţiune de cenzură. Mai e mult pînă la moţiune, însă ...
Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a anunţat, vineri, că formaţiunea sa ia în calcul asocierea cu alte partide pentru introducerea şi votarea unei moţiuni de cenzură. Liderul PRM crede că soluţia ar fi formarea unui guvern de uniune naţională, care să aibă drept principală sarcină organizarea şi ...